News

Atac armat în Pakistan! Cel puțin 6 morți în capitala financiară a țării. Video

29.06.2020 | 12:13
Atac armat in Pakistan Cel putin 6 morti in capitala financiara a tarii Video
ADVERTISEMENT

Atac armat în Pakistan acolo unde cel puțin șase persoane, printre care un polițist, au murit. Totul s-a petrecut după ce patru bărbați înarmați au atacat Bursa din Karachi.

Vorbim de capitala financiară a Pakistanului, un oraș care a mai trecut și în trecut prin asemenea evenimente. Nu a durat mult până când acțiunea a fost revendicată.

ADVERTISEMENT

Un grup care militează pentru independență în provincia vecină Balucistan a precizat că se află în spatele exploziilor.

Pakistan, ultima pe lista atacurilor armate

“Patru gardieni și un civil au fost uciși”, precum și un polițist, “într-un atac terorist cu grenade și puști” care a vizat Bursa din Karachi, a afirmat poliția, într-un comunicat.

ADVERTISEMENT

Fundația Edhi, principala organizație de salvare din Karachi, a invocat 7 morți și 7 răniți. Cei patru atacatori ar fi și ei morți.

Potrivit presei locale, atacatorii sunt echipaţi cu grenade şi arme de foc. Clădirea în care se află bursa este situată într-o zonă bine protejată, în care se află sedii ale mai multor bănci private.

ADVERTISEMENT

”Pentru moment, tirurile au încetat”, a declarat AFP un cadru din instituţia financiară. Atacul vizând Bursa din Karachi are loc la zece zile după ce o grenadă a fost aruncată la o coadă în faţa unui birou de ajutoare sociale, omorând o persoană şi rănind alte opt. Nicio grupare nu a revendicat acest atac.

Violenţele au scăzut foarte puternic în Pakistan, după un deceniu sângeros în care aveau loc atentate zilnic. Asemenea atacuri constituie excepţia în prezent, după ce au fost norma.

ADVERTISEMENT

Oraşul portuar Karachi, afectat ani de zile de o infracţionalitate puternică, este în prezent mai sigur, după ce forţele de securitate au preluat controlul asupra teritoriului.

 

 

 

 

 

 

 

ADVERTISEMENT