Conform informațiilor prezentate de către Joachim Herrmann, ministrul de Interne din Bavaria din partea CSU, bărbatul de 24 de ani care a atacat persoanele se afla în îngrijire psihiastrică, notează inFranken.
Poliția din Franconia Inferioară a oferit informații preliminare despre identitatea atacatorului prin rețeaua de interacțiune socială Twitter.
“Fapte în loc de speculații: atacul unui somalez de 24 de ani a determinat moartea a trei persoane și a rănit serios altele. Omul care locuiește în Wuerzburg a fost împușcat de un glonț al poliției, dar viața sa se află în afara oricărui pericol”, a declarat Poliția.
Un bărbat a atacat cu cuțitul mai multe persoane din orașul german Wuerzburg, din landul Bavaria, iar în urma acestui incident trei persoane au decedat și șase au fost rănite.
Din primele imagini distribuite pe rețelele sociale, se pare că intervenția curajoasă a cetățenilor a fost importantă pentru descurajarea atacatorului până când poliția l-a imobilizat.
O operațiune amplă a poliției germane a avut loc vineri seara după ce un atacator a ucis trei persoane și a rănit alte șase cu un cuțit, informează Der Spiegel.
Oamenii legii au reușit să îl împuște în picior pe atacator și apoi să îl prindă, transmițând populației că acum nu mai există niciun pericol.
Conform primelor informații, nu se știu cauzele atacurilor, țintele fiind alese aleatoriu în centrul orașului dintre trecătorii care se aflau în acel loc.
Un reporter al televiziunii publice ARD a declarat că poliția crede că nu există motive pentru a cataloga incidentul drept un atentat terorist, notează Reuters.
Zona Pieței Barbarossa a fost închisă pentru moment cât timp investigațiile sunt în desfășurare.
Trecătorii care se aflau în zonă au aruncat cu obiecte către atacator, încercând prin mai multe modalități să îl oprească, iar această inițiativă a fost decisivă pentru ca alte persoane să nu fie rănite, informează Nord Bayern.
Poliția germană îndeamnă cetățenii să nu distribuie speculații pe marginea incidentului, asigurându-i că vor comunica deîndată ce vor avea noi detalii:
“Există multe speculații care circulă și nu ajută. Vom raporta deîndată ce avem informații sigure”, a declarat poliția din regiunea Franconia Inferiorară printr-un tweet.
Știre în curs de actualizare