Atac dur la adresa Serenei Williams: “Nu cred că am fi vorbit de asta dacă nu era ea!”

Irina Aldea   
in Sporturi
31/03/2018, 14:59
Atac dur la adresa Serenei Williams: “Nu cred că am fi vorbit de asta dacă nu era ea!”

Mandy Minella, locul 297 WTA, revenită în activitate după ce a născut, s-a declarat împotriva schimbării regulamentului de stabilire a capilor de serie la turnee.“Nu cred că am fi vorbit de asta dacă nu era Serena. Sunt multe jucătoare care şi-au întrerupt cariera pentru a naşte şi vor fi multe altele. Nu este ca şi cum am fi fost pedepsite pentru că suntem gravide. Pentru spectacol, este foarte important să o avem pe Serena pe tabloul principal, dar nu cred că e important să o avem între favorite în acest moment”, a declarat luxemburgheza.

“Este atât de bună încât o să revină în top, deci regula ar trebui să rămână aşa cum este. Dacă ar fi favorită, ea ar lua locul altei fete, care a muncit tot anul pentru un loc de cap de serie, aşa că e o situaţie complicată”, a completat sportiva din Luxemburg, în vârstă de 32 de ani, fostă ocupantă a locului 66 WTA, care a revenit pe teren în februarie, la 99 de zile după ce a născut o fetiţă, Emma.

Clasamentul protejat, adus în discuţie după ce Serena a născut

Jucătoarea din Luxemburg a beneficiat şi ea de un clasament protejat, cel al poziţiei 104. Asta înseamnă că ea poate intra la 8 turnee pe an, utilizând clasamentul dinaintea concediului de maternitate. Serena Williams îşi poate folosi clasamentul protejat la 8 turnee în 2018, dintre care două Premier Mandatory şi două turnee de Mare Şlem. Americanca şi-a epuizat o oportunitate pentru a intra pe tabloul principal, la Indian Wells. La Miami, Serena a beneficiat de un wild-card.

Închide ×