După meciul cu cântec împotriva Kosovo, abandonat de oaspeți la 0-0, cu două minute înainte de final, naționala României se întoarce pe Arena Națională. Luni, de la 21.45, în direct la Prima TV, tricolorii au nevoie de victorie pentru a obține maximul posibil în cursa pentru Campionatul Mondial din 2026.
Doar câștigătoarele de grupe din Liga Națiunilor vor avea dreptul să se înscrie pe lista de așteptare privind alcătuirea tablourilor din play-off-urile de calificare la CM 2026, la finalul preliminariilor clasice din 2025. Astfel, celor 12 echipe care vor ocupa locurile secunde li se vor alătura alte patru, câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor, ”norocoasele” urmând a fi alese în ordinea poziţionării în clasamentul general.
Pentru că a evoluat în Liga C, România nu poate spera decât la un loc între 9 şi 12 în această ierarhie, la concurenţă cu celelalte trei câştigătoare de grupe. Apoi, intrarea în play-off-ul amintit se face doar în condiţiile în care cel puţin cinci dintre echipele de pe locurile 1-8 se vor califica la Mondiale în urma preliminariilor, fiind șanse mari în acest sens.
Este un sistem complicat gândit de forurile mondiale şi care va fi simplificat de ultima etapă din Liga Naţiunilor. În cazul României, vom porni analiza de la prezumţia că UEFA ne va acorda victoria cu 3-0 la ”masa verde” în confruntarea cu Kosovo.
Astfel, cu punctaj virtual maxim, 15 puncte după 5 etape și golaveraj +12, România va înfrunta naționala Ciprului și cu gândul la ce se întâmplă în celelalte grupe ale Ligii Națiunilor C, tricolorii fiind cu ochii în special pe punctele și golaverajele acumulate de câștigătoare.
Una dintre aceste grupe s-a încheiat deja, cu Macedonia de Nord învingătoare, cu 16 puncte și golaveraj +9, în timp ce câștigătoarea unei alte serii, Irlanda de Nord sau Bulgaria, nu mai poate termina peste România. Mai rămâne grupa în care Suedia e sigură deja de primul loc, având 13 puncte și golaveraj +9 înaintea ultimului meci, programat marți, după cel al României.
Reiese clar faptul că o victorie luni seară în meciul cu Cipru ar duce România la 18 puncte, situație în care lupta pentru locul 9 în clasamentul câștigătoarelor de grupe din Liga Națiunilor e închisă în favoarea noastră. Lucrurile se complică în cazul unui egal cu Cipru, România urmând să aștepte rezultatul de la Suedia – Azerbaidjan, unde nordicii ar avea nevoie de o victorie la scor, la cel puțin 3 goluri diferență.
În acest context, o victorie zdrobitoare a Suediei cu Azerbaidjan e foarte probabilă, ținând cont de forma atacanților principali ai vikingilor, Viktor Gyokeres de la Sporting Lisabona și Alexander Isak de la Newcastle. Primul a explodat în această toamnă, remarcându-se cu tripla de senzație contra lui Manchester City în Liga Campionilor.
Gyokeres e o mașină de goluri și la naționala Suediei, marcând în patru dintre cele cinci partide jucate în Liga Națiunilor. De altfel, în toate competițiile, Viktor Gyokeres a ajuns în acest sezon la cifre formidabile, 28 goluri și 7 pase decisive, în 23 de meciuri.
Atacantul-minune din fotbalul mondial e în competiție cu românii și în clasamentul golgheterilor din Liga Națiunilor C. Astfel, înaintea ultimelor meciuri, de luni și marți, Viktor Gyokeres e pe primul loc, cu 5 goluri, iar poziția a doua e împărțită de conaționalul Isak și de românul Răzvan Marin, ambii cu câte 4 goluri.