Tony Da Silva a intrat la FANATIK SUPERLIGA și l-a propus pe Tailson la FCSB. Tehnicianul portughez a lucrat cu fotbalistul dorit de FC Barcelona la Poli Iași și este de părere că atacantul poate juca la orice club de top din fotbalul românesc.
FCSB ar putea transfera din nou de la Poli Iași, după ce în sezonul trecut l-a cumpărat pe Luis Phelipe. Tony Da Silva i-a propus un jucător dorit de FC Barcelona lui Gigi Becali după rezultatul de egalitate de derby-ul cu Universitatea Craiova, scor 1-1.
Tony Da Silva spune că Tailson se poate impune la FCSB. Tehnicianul portughez este de părere că atacantul celor de la Poli Iași ar putea să fie vândut cu peste 2,5 milioane de euro de la un club de top din SuperLiga.
„Lumea a zis că eu și Cornel Șfaițer suntem nebuni când l-am adus în România. Nu trebuie să uităm că Tailson este un jucător care a stat un an fără să joace. Este un jucător cu multă calitate, joacă la orice echipă din România.
(n.r. – Tailson ar fi un jucător care să se impună la FCSB?) 100%, își asumă jocul, e foarte puternic, este un jucător umil care înțelege foarte bine limba română și este un jucător umil. O să îl vedeți pe adevăratul Tailson din ianuarie.
Nu degeaba a vrut să îl cumpere Barcelona, nu sunt nebuni. Bag mâna în foc pentru Tailson. El a jucat tot timpul cu mine la Iași. Dacă Louis Munteanu e tânăr și se vinde cu opt milioane, Tailson se face de 2,5 milioane de euro”, a spus Tony Da Silva.
Tony Da Silva spune că Tailson ar putea să joace fără probleme și la Dinamo București. Tehnicianul portughez l-a lăudat pe Zeljko Kopic, despre care spune că este cel mai bun antrenor din SuperLiga.
„Tailson este un jucător care are nevoie de minge, îi trebuie o echipă care are posesie, nu una care joacă pe contraatac. Este un jucător de echipă mare, nu de echipă mică. L-aș vedea la FCSB, e pe stilul lor, l-aș vedea și la Dinamo.
Kopic pentru mine e cel mai bun antrenor din România. A venit când Dinamo era pe moarte și uite ce face acum, iar Dinamo nu a investit banii pe care i-a investit FCSB. Antrenorul de la FCSB e foarte bun, a luat titlul și face treaba în Europa. Este foarte inteligent, jos pălăria și pentru el”, a mai spus portughezul.