România își va măsura forțele cu Turcia joi seara, în barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial. Partida se anunță una infernală. Meciul se va juca pe stadionul celor de la Beșiktaș din Istanbul. Bogdan Stancu, fostul vârf al naționalei de seniori, care a petrecut ani la rând în campionatul turc, a prefațat întâlnirea.
Partida se anunță una complicată pentru echipa de seniori a României. Turcia are jucători care evoluează la cele mai puternice echipe din Europa și, evident, pleacă cu prima șansă. Mai mult, va beneficia și de sprijinul suporterilor. Atmosfera se anunță una incendiară pe stadionul din Istanbul.
România, deși pleacă cu șansa a doua și, mai nou, are și probleme de lot, rămâne cu șansa ei. „Tricolorii” trebuie să profite de orice greșeală comisă de jucătorii turci și să încerce calificarea în finala barajului pentru Cupa Mondială, acolo unde ar putea da piept cu Slovacia sau Kosovo.
Bogdan Stancu, fostul atacant român, a vorbit cu jurnaliștii turci cu doar trei zile înainte de duelul de la Istanbul. Acesta cunoaște foarte bine ambele naționale și a încercat să identifice punctele forte ale celor două echipe, care joi seara vor lupta pentru un loc la Campionatul Mondial.
„M-am simțit ca acasă, iubesc poporul turc, este o țară frumoasă. Este trist faptul că trebuie să jucăm unii împotriva celorlalți pentru a merge la Cupa Mondială. Totuși, prin venele mele curge sânge românesc; mi-aș dori să văd România câștigând și mergând la Cupa Mondială din SUA.
A fost o perioadă cu anumite schimbări în echipă, lucru care se întâmplă din când în când la orice formație. Lotul arată bine acum, jucătorii sunt gata de luptă. Faptul că Lucescu este la cârma echipei este un avantaj imens. Cunoaște foarte bine fotbalul și jucătorii din Turcia. Sunt sigur că știe exact cum trebuie pregătit un astfel de meci. Sunt valoroși, calmi și le place să atace. De asemenea, au un antrenor bun. Au capacitatea de a schimba jocul, fără îndoială. Turcia a avut întotdeauna tineri talentați.
În prezent, Arda Güler, Kenan Yıldız și Hakan Çalhanoğlu sunt numele cele mai influente. Și România are tineri talentați. Desigur, când ai jucători de calitate, nivelul jocului crește considerabil. Cunosc fanii turci și atmosfera incredibilă pe care o creează la astfel de meciuri. Este un avantaj pentru ei, dar echipa națională a României poate face față acestei presiuni”, a declarat Bogdan Stancu pentru Fanatik.tr.