Vezi aici cele mai interesante faze
Final de meci – Atalanta este noua deținătoare a trofeului Europa League, după o prestație fabuloasă a lui Ademola Lookman, care a reușit un hattrick în finala câștigată cu 3-0 cu Bayer Leverkusen.
Min. 75 – GOOOL Atalanta!!! Scamacca îi pasează în stânga lui este noua deținătoare a Lookman, nigerianul trece de Tapsoba și îl învinge pe Kovar cu un șut fabulos la vinclu.
Min. 61 – Leverkusen presează în startul părții secunde, dar nu-și creează ocazii de gol.
Min. 43 – Kovar reține șutul la colțul scurt al lui De Ketelaere.
Min. 35 – Grimaldo are prima mare ocazie de gol pentru nemți, dar lobul său nu trece de portarul Musso.
Min. 26 – GOOOL Atalanta!!! Lookman profită de o indecizie a jucătorilor lui Leverkusen, îl driblează ușor pe Xhaka și înscrie cu un șut sublim de la 18 metri.
Min. 12 – GOOOL Atalanta!!! Koopmeiners recuperează o minge în jumătatea adversă, îi pasează lui Zappacosta care centrează în fața porții și Lookman venit din spate îl învinge pe Kovar.
Start de meci!
Atalanta (3-4-3): Musso – Djimsiti (cpt.), Hien, Kolasinac – Zappacosta, Ederson, Koopmeiners, Ruggeri – De Ketelaere, Scamacca, Lookman
Rezerve: Carnesecchi, Rossi – Toloi, Holm, Pasalic, El Bilal Toure, De Roon, Bakker, Adopo, Hateboer, Scalvini, Miranchuk
Antrenor: Gian Piero Gasperini
Bayer Leverkusen (3-4-2-1): Kovar – Stanisic, Tah (cpt.), Tapsoba – Frimpong, Xhaka, Palacios, Hincapie – Wirtz, Grimaldo – Adli
Rezerve: Hradecky, Lomb – Kossounou, Hofmann, Andrich, B. Iglesias, Arthur, P. Schick, Tella, Boniface, Hlozek, Puerta
Antrenor: Xabi Alonso
Atalanta – Bayer Leverkusen este meciul la capătul căruia va fi decisă câștigătoarea ediției 2023-2024 din Europa League. Se întâlnesc la Dublin două dintre cele mai în formă echipe de pe continent, iar meciul se anunță a fi unul cu adevărat spectaculos.
Finala Europa League din 2024 se anunță una extrem de spectaculoasă. În ultimul act au reușit să ajungă Atalanta și Bayer Leverkusen, două dintre revelațiile sezonului fotbalistic. Trupa lui Gian Piero Gasperini a obișnuit în ultimii ani să fie printre cele mai bune echipe din Italia, însă este pentru prima oară când ajunge într-o finală europeană.
De partea cealaltă, Bayer Leverkusen este singura echipă din Europa neînvinsă în acest sezon! Nemții lui Xabi Alonso nu au pierdut nicio partidă în niciuna dintre competițiile în care sunt implicați. Ei au câștigat deja titlul în Bundesliga, campionat care s-a încheiat, și mai au de jucat finala Europa League și pe cea a Cupei Germaniei.
În această ediție de Europa League, Atalanta jucat în grupa D, pe care a și câștigat-o. Din aceeași grupă au mai făcut parte și Sporting, Sturm Graz și Rajow. Leverkusen a fost în grupa H, alături de Qarabag, Molde și Hacken. Și nemții și-au câștigat grupa. În fazele superioare, italienii au trecut de Sporting Lisabona și Liverpool, iar Bayer de Qarabag și West Ham United.
Ultimul act din Europa League 2023-2024 va fi televizat în România pe postul TV Pro Arena. Pe FANATIK.ro găsiți cele mai tari faze în format LIVE VIDEO.
Vă ținem la curent cu cele mai tari amănunte de la meci, iar la final aflați de aici cine a câștigat trofeul și cum a fost apreciată prestația brigăzii de arbitri.
UEFA a decis să îi ofere lui Istvan Kovacs șansa de a conduce la centru prima finală europeană a carierei. Românul va fi asistat la cele două benzi de conaționalii Vasile Marinescu și Ovidiu Artene.
Arbitru de rezervă este slovacul Ivan Kruzliak, iar în camera VAR vor fi Pol van Boekel, din Țările de Jos, și Cătălin Popa, un alt arbitru român. Este o oportunitate majoră pentru românii implicați, care și-ar putea deschide portița către meciurile importante de la Euro 2024.
După un sezon fabulos pe toate planurile, nemții de la Leverkusen au prima șansă la câștigarea trofeului Europa League. Cel puțin conform caselor de pariuri, care oferă o cotă de 1,82 pentru victoria nemților.
Succesul italienilor este cotat cu 4,35, în timp ce o remiză la capătul celor 90 de minute este cotată cu 3,70. Pariorii prudenți pot merge și pe varianta de rambursare a egalului. Cota pe Atalanta este 3,05, în acest caz, iar victoria nemților este cotată cu 1,35.
Meciul de la Dublin este prima finală europeană pe care o joacă Atalanta în istoria de 117 ani a clubului. Berrgamascii au jucat în acest sezon și finala Cupei Italiei, pe care au pierdut-o cu 1-0 în fața lui Juventus. În Serie A, Atalanta a terminat sezonul pe locul 5, având deja garantată prezența în viitoarea ediție a Ligii Campionilor.
Leverkusen a mai jucat în cei 120 de ani de existență alte două finale europene. În 1988, nemșii au câștigat Cupa UEFA împotriva lui Espanyol, după lovituri de departajare, iar în 2002 au fost învinși cu 2-1 de Real Madrid în finala UEFA Champions League. Bayer a câștigat Bundesliga cu un avans de 17 puncte față de Stuttgart, echipa de pe locul 2. Trupa lui Xabi Alonso va juca peste trei zile și finala Cupei Germaniei, contra lui Kaiserslautern.