ADVERTISEMENT
Cele mai citite

Atentate teroriste revendicate de Statul Islamic, la Bagdad: cel puţin 31 de morţi

Cel puţin 31 de persoane au fost ucise duminică în apropierea unei pieţe din Bagdad situate în Sadr, cartier cu populaţie majoritar şiită al capitalei irakiene, informează AFP. În atacuri...
Autor: Ionuţ Cataramă | 28.02.2016 | 19:33
Atentate teroriste revendicate de Statul Islamic, la Bagdad: cel puţin 31 de morţi

Cel puţin 31 de persoane au fost ucise duminică în apropierea unei pieţe din Bagdad situate în Sadr, cartier cu populaţie majoritar şiită al capitalei irakiene, informează AFP. În atacuri au fost rănite alte 55 de persoane. Potrivit unor responsabili irakieni din domeniul securităţii, cel puţin unul dintre atentate a fost comis de un atacator-kamikaze.

ADVERTISEMENT

În Irak, atentatele sinucigaşe sunt tactică folosită aproape exclusiv de către musulmanii suniţi extremişti, în special de membri ai grupării Stat Islamic (SI).

Musulmanii şiiţi, care formează majoritatea populaţiei Irakului, sunt consideraţi eretici de către jihadiştii din Stat Islamic şi devin adesea ţinte ale atentatelor comise de aceştia.

ADVERTISEMENT

În urmă cu trei zile, nouă persoane au murit la Bagdad într-un dublu atentat sinucigaş, revendicat de organizaţia Stat Islamic, contra unui lăcaş de cult şiit.

Atacurile de acest gen sunt frecvente în capitala irakiană, chiar dacă violenţele în Bagdad s-au redus substanţial după ce militanţii SI au început, în iunie 2014, să-şi extindă controlul asupra unor zone întinse din teritoriul Irakului, concentrându-şi majoritatea combatanţilor în regiunile respective.

ADVERTISEMENT

Sursă: www.realitatea.net

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!