News

Atenție, au apărut vaccinuri false anti-COVID! Interpol avertizează toate statele membre

02.12.2020 | 17:10
Atentie au aparut vaccinuri false antiCOVID Interpol avertizeaza toate statele membre
ADVERTISEMENT

Interpol îndeamnă toate cele 194 de state membre să aibă în vedere eventualele acţiuni de criminalitate organizată axate pe vaccinurile anti-COVID, în contextul în care au fost descoperite deja peste 3.000 de site-uri web aflate în strânsă legătură cu farmacii suspectate de medicamente ilegale și contrafăcute.

În avizul portocaliu de alertă de siguranţă, organizaţia internaţională de cooperare a forțelor de poliție face referire la „potenţialele activităţi infracţionale legate de contrafacere, furt şi promovare ilegală a vaccinurilor împotriva Covid-19 şi a gripei”.

ADVERTISEMENT

De asemenea, se recomandă vigilența sporită în fața riscului de circulaţie a testelor false. Potrivit oamenilor legii, utilizarea acestora poate creşte odată cu reluarea călătoriilor internaţionale, întrerupte ca urmare a răspândirii agresive a virusului SARS-COV-2.

Interpol avertizează statele membre în privința vaccinului anti-COVID. Acesta ar putea face obiectul crimei organizate

Pandemia a dat deja naştere unei activităţi infracţionale prădătoare şi oportuniste fără precedent. Pe măsură ce mai multe vaccinuri Covid-19 sunt pe cale să fie aprobate şi distribuite pe scară largă, va fi crucial să se asigure securitatea lanţului de aprovizionare şi să se identifice site-urile ilicite care vând produse contrafăcute.

ADVERTISEMENT

Aceste acţiuni care vizează publicul larg reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea, chiar şi pentru viaţa victimelor acestor organizaţii sau persoane.

Este esenţial ca autorităţile să fie cât mai pregătite posibil pentru viitoarea izbucnire a tuturor tipurilor de activităţi infracţionale legate de vaccinurile Covid-19.

ADVERTISEMENT

Pentru a nu cădea în capcana acestor escrocherii online, este important să rămânem vigilenţi şi precauţi în legătură cu ofertele care, de cele mai multe ori, par prea bune pentru a fi adevărate”, se arară în comunicatul transmis de secretarul general al Interpol, Jürgen Stock.

Marea Britanie se pregătește să înceapă vaccinarea anti-COVID

Mesajul de avertizare vine în contextul în care mult-așteptatul vaccin care să pună capăt pandemiei este din ce în ce mai aproape să devină realitate. Marea Britanie chiar a dat deja undă verde serului produs de gigantul farmaceutic Pfizer și partenerul său german BioNTech, în vederea utilizării sale pe scară largă, astfel că imunizarea populației ar putea începe în câteva zile.

ADVERTISEMENT

Pentru început, vor avea prioritate persoanele care se încadrează în grupurile de risc. Potrivit BBC, au fost comandate deja 40.000 de doze, suficiente pentru 20.000 de oameni, având în vedere că fiecare va primi câte două. Serul care oferă protecție în proporție de 95% a avut nevoie de doar 10 luni pentru a parcurge etapele de dezvoltare care în mod normal se întind pe cel puțin un deceniu.

Marea Britanie este prima ţară din lume care are un vaccin aprobat clinic pentru aprovizionare. 50 de spitale din toată ţara sunt deja pregătite şi aşteaptă să primească vaccinul. De asemenea, centrele de vaccinare, care vor fi centre mari unde oamenii pot merge să se vaccineze, sunt pregătite”, a anunțat Matt Hancock, Secretarul pentru Sănătate din Marea Britanie.

ADVERTISEMENT