News

Atenție! Cea mai nouă metodă de înșelăciune. Foarte mulți români au fost păcaliți deja

25.06.2020 | 08:28
Atentie Cea mai noua metoda de inselaciune Foarte multi romani au fost pacaliti deja
ADVERTISEMENT

O nouă metodă de înșelăciune a fost pusă în practică de ”pirații” mediului virtual, iar mulți români îi cad deja în plasă.

Într-o perioadă în care mulți cetățeni lucrează online de acasă, dată fiind pandemia de Covid-19, atacurile s-au intensificat.

ADVERTISEMENT

Atacatorii vizează, prin unele emailuri suspecte, să convingă utilizatorii să dezvăluie informații confidențiale.

O nouă metodă de înșelăciune în mediul online. Mulți români au fost păcaliți deja

Specialiștii din domeniul cibernetic ne recomandă, în primul rând, să nu acționăm impulsiv în mediul online şi să citim cu atenţie textul mesajelor sau a notificărilor pe care le primim.

ADVERTISEMENT

Recent, cei de la Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică au avertizat populația asupra e-mail-urilor care falsifică identitatea reală a expeditorului, anunță Mediafax.

Astfel, în această perioadă, în căsuțele de e-mail, pe lângă mesajele legitime, apar din ce în ce mai multe mesaje nesolicitate, cu proveniență ciudată.

ADVERTISEMENT

În cele mai multe rânduri, acestea au ca scop inducerea în eroare a potențialelor victime, prin convingerea acestora să efectueze anumite acțiuni, care pot duce la compromiterea/infectarea dispozitivelor și la scurgerea de informații/colectarea de date.

Cea mai folosită tehnică de către atacatori este spoofing-ul. Spoofing-ul se referă la acțiunea de a falsifica adresa de retur a e-mailurilor trimise, pentru a ascunde identitatea adresei reale de unde provine mesajul.

ADVERTISEMENT

”Practic, atunci când identitatea expeditorului este falsificată, mesajul primit pare să provină de la o altă persoană, sau din altă zonă, decât sursa reală.

Această tehnică este adesea folosită în campaniile de tip phishing sau în răspândirea de malware, pentru că oferă destinatarului falsa impresie că mesajul vine de fapt de la o sursă de încredere, lucru care îl poate face mai puțin vigilent. Menționăm că asemenea tehnici malitioase au afectat, în ultima vreme, inclusiv companii din România”, arată CERT-RO.

Ce recomandă specialiștii să facem

Specialiștii din IT vin cu o serie de recomandări pentru a evita aceste situații care se pot dovedi în final a fi extrem de neplăcute. Iată cele mai importante sfaturi:

  • Evitați accesarea de link-uri sau atașamente din e-mail-uri, efectuarea unor plăți sau transmiterea de date confidențiale, fără o minimă documentare în prealabil, în special în cazul mesajelor venite din surse necunoscute;
  • Atenție la calitatea textului furnizat, precum eventuale greșeli de redactare, gramaticale sau de exprimare! De multe ori atacatorii se folosesc de instrumente automate de traducere;
  • Atunci când nu sunteți siguri de veridicitatea mesajului, puteți valida telefonic cu expeditorul transmiterea lui;
  • Folosiți o soluție de securitate (antivirus) actualizată;
  • Efectuați back-up (copierea datelor pe alte medii de stocare decât cel local) regulat și aplicați actualizările de securitate, imediat ce acestea devin disponibile.
ADVERTISEMENT
Tags: