Fotbal intern

Atenție CFR, FCSB și Dinamo! Marile surprize oferite de ultimele ediții ale Cupei României

23.09.2019 | 16:33
Atentie CFR FCSB si Dinamo Marile surprize oferite de ultimele editii ale Cupei Romaniei

Sezonul 2018 – 2019 al Cupei României a a ajuns în faza șaisprezecimilor, moment în care își fac apariția în competiție și echipele din Casa Pariurilor Liga 1. Chiar dacă, de regulă, formațiile din primul eșalon au avut meciuri abordabile la debutul în Cupă, ultimele 10 ediții au produs mari surprize, ce au dus la eliminarea echipelor de tradiție.

Marile surprize din Cupa României. Sezonul 2009 – 2010

Sezonul 2009 – 2010 al Cupei României a fost adjudecat de CFR Cluj, dar în drumul către finală s-au produs mai multe rezultate surprinzătoare. FCSB intra în competiție în șaisprezecimi, unde trecea de FCM Bacău (2-0), iar în sferturi urma să întâlnească o altă echipă abordabilă, cel puțin la prima vedere. Gloria Bistrița primea vizita roș-albaștrilor pentru duel din Cupă, iar după 120 de minute în care nimeni nu a mișcat tabela, gazdele s-au impus la penalty-uri. Bistrițenii au transformat toate cele 5 lovituri de pedeapsă, iar Krum Bibishkov a ratat și a calificat Gloria în sferturi.

  • Optimi: Gloria Bistrița – FCSB 0-0 (5-4 d.p.) 
  • Optimi: Internațional Curtea de Argeș – Rapid 2-1

O altă surpriză produsă în acel sezon din Cupă a fost eliminarea celor de la Rapid, club de primă ligă la acel moment. Giuleștenii jucau în optimi contra celor de la Internațional Curta de Argeș, iar meciul disputat la Mioveni era adjudecat de gazde, cu 2-1 după 90 de minute de joc.

FC Vaslui era eliminată în șaisprezecimi în 2010 -2011. Sursă Foto: Sportpictures
FC Vaslui era eliminată în șaisprezecimi în 2010 -2011. Sursă Foto: Sportpictures

Sezonul 2010 – 2011

Sezonul 2010 – 2011 al Cupei României nu a produs mari suprize, echipele importante respectându-și blazonul, iar finala propunând un meci de vis, FCSB – Dinamo. Singura favorită care a părăsit prematur competiția a fost FC Vaslui, predentă la titlu în acea perioadă.

  • Șaisprezecimi: Alro Slatina – FC Vaslui 0-0 (4-3 d.p.)

Formația lui Adrian Porumboiu a intrat în competiție în faza șaisprezecimilor, unde sorții i-au scos în cale divizonar secundă Alro Slatina. Cu Wesley sau Adailton în echipă, vasluienii nu au reșit să marcheze în primele 120 de minute, iar soarta calificării s-a decis la loviturile de pedeapsă. După primele 3 serii, oaspeții erau în avantaj, însă Wesley și Yero au ratat ultimele 2 penalty-uri din seria de 5, iar execuțiile reușite de Marius Pasăre și Gabriel Precup au dus la cea mai mare surpriză a Cupei României, ediția 2010 – 2011, adjudecată de FCSB, după finala cu Dinamo.

Sezonul 2011 – 2012

Sezonul 2011 – 2012 al Cupei României a fost adjudecat de Dinamo, după un derby disputat în finală cu Rapid. Printre surprizele remarcate în urmă cu aproape 7 ani, putem enumera eliminarea Universității Cluj în fața formației secunde a Astrei, care a reușit calificarea atât cu prima echipă, după ce a trecut de CFR Cluj, cât și cu echipa a doua.

  • Șaisprezecimi: Astra II Giurgiu – U Cluj 1-0 (după prelungiri)
  • Șaisprezecimi: Astra – CFR Cluj 1-0

Universitatea Cluj era o formație obișnuită cu prima jumătate a clasamentului în primul eșalon, iar în șaisprezecimile Cupei României păreau că au o misiune extrem de facilă, întâlnind Astra 2, echipă din al treilea eșalon. După 0-0 în primele 90 de minute, giurgiuvenii se impunea datorită golului marcat de Constantin Budescu și produceau cea mai mare surpriză din acel sezon. Și prima formație a Astrei s-a duelat cu o echipă din Cluj în șaisprezecimile Cupei. CFR, formație cu prezențe constante în topul primei ligi, juca cu Astra la Ploiești, iar astralii făceau surpriza și eliminau clujenii încă din prima fază disputată în competiție.

Sezonul 2012 – 2013

Încă din șaisprezecimile ediției 2012 – 2013 din Cupa României au fost produse rezultate neașteptate. Universitatea Cluj, din prima ligă, era eliminată de divizionara secundă Tulcea, scor 2-1 după cele 90 de minute de joc. FC Vaslui a ieșit și ea chiar la debutul în competiție, fiind învinsă de FC Botoșani (0-1), echipă aflată în Liga 2.

  • Șaisprezecimi: Tulcea – U Cluj 2-1
  • Șaisprezecimi: FC Botoșani – FC Vaslui 1-0
  • Șaisprezecimi: Brăila- Viitorul (6-5 d.p.)
  • Optimi: Concordia Chiajna – FCSB 0-0 (4-3 d.p.)

Viitorul Constanța era eliminată, de asemenea, în 16-imi, după ce pierdea la penalty-uri cu Brăila, echipă din liga a doua. Nu doar faza șaisprezecimilor a produs eliminări surpriză în Cupă. FCSB întâlnea în optimi Concordia Chiajna, iar după 120 de minute de joc în care nicio echipă nu a reușit să marcheze, ilfovenii dădeau lovitura la penalty-uri. Derby-urile bucureștene din finală nu s-au mai repetat, Dinamo fiind eliminată în optimi de Pandurii Târgu Jiu și Rapid de Astra în sferturi, iar ultimul act s-a disputat între Petrolul și CFR Cluj, duel câștigat de ploieșteni cu 1-0.

Oficialii Chiajnei sărbătorind victoria cu FCSB din Cupă. Sursă Foto: Sportpictures
Concordia Chiajna, sărbătorind victoria cu FCSB din Cupă. Sursă Foto: Sportpictures

Sezonul 2013 – 2014

Faza șaisprezecimilor Cupei României a oferit una dintre cele mai mari surprize înregistrate în ultimii ani. Universitatea Cluj, echipă din primul eșalon, întâlnea Ripensia Timișoara, din Liga a cincea, iar după 90 de minute tabela arăta un neverosimil 2-1. Tot în șaisprezecimi a fost eliminată o altă echipă din Casa Pariurilor Liga 1, Săgeata Năvodari fiind învinsă de formația din Liga 3, Chindia Târgoviște.

  • Șaisprezecimi: Ripensia Timișoara – U Cluj 2-1
  • Șaisprezecimi: Chindia Târgoviște – Săgeata Năvodari 2-0

Următoare faze din Cupă nu au mai produs surprize, iar finala a fost câștigată de Astra Giurgiu după meciul cu FCSB, rezultatul final fiind stabilit după loviturile de departajare.

Sezonul 2014 – 2015

Câștigătoarea ediției anterioare, Astra Giurgiu, a fost eliminată încă din prima fază în care a intrat în competiție, după 3-1 la cu CS Mioveni, divizionară secundă. Argeșenii produceau o surpriză imensă și în optimi, când eliminau Dinamo, scor 1-0.

  • Șaisprezecimi: CS Mioveni – Astra 3-1
  • Optimi: CS Mioveni – Dinamo 1-0

Cei de la Mioveni au pierdut, scor 3-4, cu CFR Cluj, iar în competiție rămâneau doar formații din prima divizie. FCSB a avut un parcurs perfect în competiție, încununat cu victoria, scor 3-0, din finala cu Universitatea Cluj, echipă ce elimina marea rivală din oraș în penultimul act.

Sezonul 2015 – 2016

În acest sezon, favoritele și-au respectat blazonul și au reușit calificările până în fazele finale ale Cupei României. ASA Târgu Mureș, echipă care se lupta pentru titlu în Casa Pariurilor Liga 1, CFR Cluj, FCSB și Dinamo ajungeau în ultimul act.

Clujenii au trecut de ASA, Dinamo a învins în dublă manșă marea rivală, iar finala disputată pe Arena Națională a fost câștigată de formația din Șoseaua Ștefan cel Mare, după 5-4 la penalty-uri.

Sezonul 2016 – 2017

Marea surpriză a ediției a fost consemnată în optimile de finală, când CS Mioveni elimina favorita FCSB, cu 5-4 după loviturile de departajare. La fel de surprinzător a fost și parcursul celor de la Voluntari, care au ajuns în finală după ce au trecut de Academica Clinceni, ASA Târgu Mureș, Mioveni și Universitatea Craiova.

  • Optimi: CS Mioveni – FCSB 1-1 (5-4 d.p.)
  • Semifinale: Voluntari – Craiova 1-0 (1-0, 0-0)

Ilfovenii s-au lovit de Astra în finală, iar giurgiuvenii s-au impus cu 5-3 după loviturile de departajare.

Hermannstadt, surpriza Cupei acum doi ani. Sursă Foto: Sportpictures
Hermannstadt, surpriza Cupei acum doi ani. Sursă Foto: Sportpictures

Sezonul 2017 – 2018

Marea surpriză e ediției anterioare, FC Voluntari, a fost eliminată încă din primul tur al noului sezon din Cupa României. Finaliștii din 2017 întâlneau divizionara secundă Hermannstadt, și pierdeau în prelungiri. Sibienii au continuat parcursul admirabil, și au eliminat Juventus București, echipă aflată în prima ligă la momentul respectiv, FCSB, Gaz Metan Mediaș, și au disputat finala de pe Arena Națională cu Universitatea Craiova, câștigată de olteni cu 2-0.

  • Șaisprezecimi: Botoșani – CFR Cluj 1-1 (3-2 d.p)
  • Sferturi: Hermannstadt – FCSB 3-0
  • Semifinale: Hermannstadt – Gaz Metan Mediaș 4-2 (1-0, 3-2)

Un alt rezultat surprinzăr a fost înregistrat în meciul CFR-ului din șaisprezecimi. Clujenii întâlneau FC Botoșani, iar moldovenii reușeau să triumfe după executarea loviturilor de departajare.

Sezonul 2018 – 2019

Ediția trecută din Cupa României a produs surprize imense în faza optimilor. Cele două rivale eterne, FCSB și Dinamo, au părăsit competiția, după duelurile cu Dunărea Călărași și Miercurea Ciuc.

  • Optimi: Dunărea Călărași – FCSB 2-1
  • Optimi: Miercurea Ciuc – Dinamo 3-3 (6-5 d.p.)
FCSB a fost eliminată anul trecut de Dunărea Călărași. Sursă Foto: Sportpictures
FCSB a fost eliminată anul trecut de Dunărea Călărași. Sursă Foto: Sportpictures

După faza optimilor, echipele din Casa Pariurilor Liga 1 au făcut legea, iar finala disputată la Ploiești a fost câștigată de Viitorul, după 2-1 în meciul cu Astra.

Acum, echipele de tradiție pleacă cu prima șansă în meciurile din șaisprezecimi, dar Metaloglobus, UTA sau Sănătatea Cluj vor să repete surprizele reușite în trecut de echipe precum CS Mioveni, Chiajna, sau Hermannstadt. Programul șaisprezecimilor Cupei României, ediția 2019 – 2020:

Marți, 24 septembrie:

  • Flacăra Horezu – Astra Giurgiu
  • Foresta Suceava – Gaz Metan Mediaș
  • UTA Arad – Dinamo
  • Metalul Buzău – Miercurea Ciuc
  • Turris Turnu Măgurele – Academica Clinceni
  • Chiajna – Voluntari
  • FC U Craiova – U Cluj

Miercuri, 25 septembrie:

  • Chindia Târgoviște – Hermannstadt
  • Făurei – Mioveni
  • Industria Galda – Petrolul
  • Reșița – U Craiova
  • Botoșani – CFR Cluj

Joi, 26 septembrie:

  • Ripensia Timișoara – Sepsi
  • Sănătatea Cluj – Viitorul
  • Rapid – Poli Iași
  • Metaloglobus – FCSB