Universitatea Craiova este noua campioană a României și, prin urmare, va evolua în preliminariile Champions League. Oltenii deja știu cu cine vor juca în primul tur, dar au aflat și posibilii adversari dacă se vor califica în turul al doilea. Una dintre aceste echipe a învins cu 8-0 în ultimul ei meci.
Campioana României își va începe aventura în preliminariile Ligii Campionilor contra lui ML Vitebsk, din Belarus. Oltenii pleacă cu prima șansă și speră să ajungă în turul al doilea, acolo unde vor întâlni câștigătoarea dublei dintre Borac Banja Luka (Bosnia) și Levski Sofia (Bulgaria).
O calificare în turul al treilea din Champions League este necesară formației lui Filipe Coelho, întrucât acest lucru i-ar asigura cel puțin prezența în faza principală din UEFA Conference League. Deși pare că are un traseu accesibil, U Craiova nu trebuie să-și subestimeze adversarele.
În ultimul meci amical, Borac Banja Luka, campioana din Bosnia & Herțegovina, și-a distrus adversara, câștigând la final cu scorul de 8-0 împotriva lui Jedinstvo, formație ce evoluează în Liga a III-a din Serbia. Înainte de dubla cu bulgarii, Borac Banja Luka va mai disputa meciuri amicale cu Sutjeska (campioana din Muntenegru), IMT Novi Beograd (echipă din prima ligă din Serbia) și Akhmat Grozny (locul 9 din prima ligă din Rusia).
Până la un posibil duel dintre Universitatea Craiova și Borac Banja Luka, oltenii trebuie să se concentreze pe pregătirea de vară și pe primul adversar din preliminarii. Elevii lui Filipe Coelho vor efectua stagiul de pregătire în Austria, acolo unde vor disputa trei meciuri amicale.
Primul dintre ele va fi împotriva unei echipe de amatori, FC Stubai, exact așa cum a fost și în cazul lui Borac, care a spulberat-o în primul amical pe echipa din Liga a III-a din Serbia. Pe același model, dacă bosniacii întâlnesc în al doilea meci amical campioana din Muntenegru, oltenii vor da piept tot cu o campioană, însă cu una mai bine cotată, anume cea din Azerbaidjan, FK Sabah, care i-a luat fața lui Qarabag în stagiunea recent încheiată. În cele din urmă, Universitatea Craiova va încheia seria de meciuri de pregătire împotriva locului al treilea din Ucraina, Polissya Zhytomyr.
Dacă U Craiova ar întâlni Borac Banja Luka în turul al doilea, oltenii vor pleca cu statutul de favoriți. Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, bosniacii nu au în lot niciun jucător care să atingă cota de piață de 1 milion de euro, iar cei mai scumpi jucători sunt doi tineri de perspectivă veniți de la echipa de tineret, ambii cotați la 700.000 de euro. În total, lotul lor costă 8,8 milioane de euro, de patru ori mai puțin decât cel al Craiovei.
Clubul patronat de Mihai Rotaru are un lot valoros, care a devenit cel mai scump din SuperLiga României după ce Craiova a câștigat eventul. Cota totală a oltenilor se ridică la 34,5 milioane de euro, iar vedeta echipei din punct de vedere al cotei de piață este Ștefan Baiaram, care este listat la 5 milioane de euro.