Sport

Atenție, Hagi! Viitoarea adversară a României a demis primul antrenor de la Campionatul Mondial

România va avea o misiune foarte dificilă în următoarea ediție de UEFA Nations League! Una dintre echipele din grupa „tricolorilor” și-a spulberat adversara de la CM, iar selecționerul a fost demis
15.06.2026 | 17:15
Atentie Hagi Viitoarea adversara a Romaniei a demis primul antrenor de la Campionatul Mondial
Viitoarea adversară a României a câștigat categoric în prima etapă de la CM și a produs demiterea selecționerului Tunisiei. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Prima etapă din grupele Campionatului Mondial încă nu s-a terminat, însă deja a apărut prima „victimă”. În urma înfrângerii umilitoare din debutul la turneul final împotriva Suediei, dar și a unor presupuse bătăi în vestiar și la hotel, selecționerul Tunisiei, Sabri Lamouchi, a fost demis din funcție la nici 12 ore distanță de la fluierul de final al partidei cu nordicii.

A picat primul cap de la turneul final! Naționala Tunisiei și-a demis selecționerul după 1-5 contra Suediei

Grupa F a debutat duminică, de la ora 23:00 (ora României) cu meciul dintre Olanda și Japonia. A doua partidă s-a jucat câteva ore mai târziu, iar una dintre protagoniste a fost viitoarea adversară a României din UEFA Nations League, Suedia. Scandinavii s-au impus categoric cu scorul de 5-1, iar această victorie a făcut ca primul antrenor de la turneul final să fie demis.

ADVERTISEMENT

Conform Daily Mail, imediat după fluierul final din Suedia – Tunisia 5-1 s-au încins spiritele, iar unii dintre jucători s-au încăierat atât în vestiar, cât și la hotel. În urma acestor evenimente, dar și a rezultatului umilitor împotriva scandinavilor, selecționerul Sabri Lamouchi a devenit prima „victimă” de la acest turneu final, chiar înainte ca acesta să se termine.

Tunisia va mai avea de jucat cu Olanda și Japonia, iar șansele la calificare par destul de reduse. Postul de radio Mosaique FM a dezvăluit că șefii Federației Tunisiene de Fotbal s-au întâlnit de urgență, iar înlocuitorul lui Lamouchi va fi secundul Wahbi Khazri.

ADVERTISEMENT

România o va întâlni pe Suedia în UEFA Nations League

După ce a promovat în Liga B din UEFA Nations League în urma parcursului fără cusur alături de regretatul Mircea Lucescu, România va avea o misiune mult mai dificilă în această ediție. „Tricolorii” vor întâlni adversari mult mai puternici decât cei din urmă cu doi ani: Kosovo, Lituania și Cipru.

ADVERTISEMENT

Naționala lui Gică Hagi va trebui să le țină piept Suediei, Poloniei și Bosniei, cea din urmă fiind o națională cu care ne-am duelat recent în preliminariile Campionatului Mondial, dar cu care ne-am mai întâlnit și în urmă cu două ediții de UEFA Nations League. Pe hârtie, Suedia va fi cel mai dificil adversar, având în componență jucători la cele mai mari cluburi ale lumii, precum cele două vârfuri de lance: Isak și Gyokeres.

ADVERTISEMENT
  • 3.95 este cota MaxBet pentru „X” în meciul Olanda – Suedia
"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie