News

Atenţie, şoferi! Sancțiuni mai dure pentru cei care nu respectă regulile de circulație. Proiect MAI

Atenţie, şoferi! Vor fi aplicate sancțiuni mai dure pentru cei care nu respectă regulile de circulație. Proiect MAI
05.08.2021 | 13:51
Atentie soferi Sanctiuni mai dure pentru cei care nu respecta regulile de circulatie Proiect MAI
ADVERTISEMENT

Sancțiunile din Codul Rutier ar putea suferi modificări. Ministerul de Interne pregătește un proiect legislativ care își propune pedepsirea mai aspră a șoferilor.

Mai exact, conducătorilor auto care întorc sau merg în sens invers pe autostradă ar putea să le fie suspendat permisul pentru o perioadă de 120 de zile. În prezent, pedeapsa se aplică pentru 60 de zile.

ADVERTISEMENT

Atenţie, şoferi! Sancțiuni mai dure pentru cei care nu respectă regulile de circulație. Proiect MAI

Și conducătorii auto care conduc pe banda de urgență vor fi sancționați mai aspru. Permisul auto le va fi suspendat pentru o perioadă de 60 de zile.

În plus, Ministerul Afacerilor Interne are în vedere reanalizarea procedurii prin care se poate obține permisul de conducere.

ADVERTISEMENT

Propunerile au fost prezentate de purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, în cadrul unei conferințe de presă: „Recent, Poliţia a făcut o serie de propuneri pentru modificarea Codului Rutier. Vrem să introducem în legislaţie, „conduita agresivă”  a participanţilor la trafic care acum nu se regăseşte. Dacă ne referim la circulaţia pe contrasens, acum se sancţionează cu amendă de la 870 de lei la 1305 şi permis suspendat pentru 60 de zile”.

„Propunerea este ca amenda să fie în clasa a IV- a cu amendă până la 2900 de lei şi permis reţinut pentru 120 de zile. Pentru circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzii acum sancţiunea este doar amendă, vrem ca permisul să fie suspendat pentru 60 de zile. Când circulăm pe autostradă viteza este mai mare şi pericolul creşte”, a explicat acesta.

ADVERTISEMENT

„De asemenea, se are în vedere la nivelul MAI, reanalizarea cadrului legal ce reglementează procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere, în scopul creșterii nivelului de pregătire a conducătorilor de autovehicule, soluție ce ar contribui la reducerea numărului de accidente rutiere,” a adăugat.

Număr impresionant al victimelor accidentelor rutiere

Pe parcusul primelor șapte luni din acest an au avut loc 2.586 de accidente rutiere. 932 de persoane și-au pierdut viața, iar alți 2.0004 oameni au fost grav răniți.

ADVERTISEMENT

Principalele trei cauze care au generat accidente rutiere grave, care s-au soldat cu pierderi de vieți, sunt viteza neadaptată la conduțiile de drum, traversarea neregulamentară a pietonilor și prezența pietonilor pe partea carosabilă.

Viteza a cauzat 106 accidente rutiere, care au dus la decesul a 119 persoane și la rănirea gravă a altor 38. În cazul traversării neregulamentare a pietonilor, au avut loc 75 de accidente. 76 de oameni au murit, iar un altul a fost grav rănit.

58 de accidente s-au produs după ce pietonii au fost surprinși pe carosabil. Tot 58 de persoane au murit din acestă cauza.

ADVERTISEMENT