Carousel hot news

Atenţie, şoferi! Trafic în condiţii de iarnă, în mai multe zone din ţară. Unde au fost aplicate restricţii

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Maramureş, din cauza ninsorii abundente, s-a luat măsura restricţionării traficului greu (vehiculele...
03.12.2016 | 00:06
Atenţie, şoferi! Trafic în condiţii de iarnă, în mai multe zone din ţară. Unde au fost aplicate restricţii

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Maramureş, din cauza ninsorii abundente, s-a luat măsura restricţionării traficului greu (vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) pe DN18 – Pasul Gutâi, între localităţile Baia Strie şi Mara, pe tronsonul kilometric 12+600 de metri – 38.

Rute ocolitoare: Baia Mare – Sein – Huţa – Certeze – Sighetul Marmaţiei.

De asemenea, poliţia informează că în judeţul Mureş traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă pe DN15(E578) Târgu Mureş – Reghin – Topliţa. Din această cauză, vizibilitatea este scăzută sub 100 de metri şi pe alocuri, sub 50 de metri.

În aceleaşi condiţii se circulă şi pe DN13A Bălăuşeri – Praid.

RECOMANDĂRILE POLIŢIEI PENTRU CIRCULAŢIA ÎN CONDIŢII DE IARNĂ:

În condiţiile producerii unor fenomene ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere (lapoviţă, ninsoare sau vânt puternic), Poliţia Română recomandă, atât conducătorilor de vehicule, cât şi pietonilor să manifeste maximă prudenţă în trafic şi să respecte regulile de circulaţie.

Poliţia Română recomandă, în special, conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.

Citeşte mai mult pe www.observator.tv

Tags:
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri