News

Aterizare de urgență pentru elicopterul premierului armean. Oficialul a anunțat că-și continuă călătoria cu mașina

Premierul armean, Nikol Paşinian, a anunțat că elicopterul cu care călătorea a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență
25.05.2024 | 16:18
Aterizare de urgenta pentru elicopterul premierului armean Oficialul a anuntat casi continua calatoria cu masina
Aterizare de urgență pentru Nikol Pașinian, premierul armean. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat sâmbătă că elicopterul său a aterizat de urgență din cauza vremii nefavorabile. Incidentul a avut loc în apropiere de Vanadzor, al treilea oraș ca mărime al Armeniei și capitala provinciei Lori din nordul regiunii muntoase.

Aterizare de urgență pentru elicopterul premierului armean

Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Pashinyan a efectuat o aterizare neprogramată la Vanadzor din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Mesajul oficialului armean a fost postat în jurul orei 10.00, ora României, pe pagina sa de Facebook.

ADVERTISEMENT

“Dragii mei, totul este în regulă”, a scris premierul Pașinian pe Facebook după aterizare. “Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, elicopterul nostru a efectuat o aterizare neprogramată în Vanadzor. Acum ne continuăm călătoria cu mașina. Vă doresc tuturor o zi bună”, a scris oficialul armean.

Vanadzor este o localitate situată într-o vale înconjurată de munţi, în nordul țării. După ce a postat acest mesaj, premierul armean a postat un scurt clip la bordul unui elicopter, urmat de alte două filmări în timpul unei vizite în rândul forțelor de frontieră pe care le-a vizitat.

ADVERTISEMENT

Incidentul s-a petrecut în timp ce premierul se îndrepta spre satul Baghanis, situat la granița dintre Armenia și Azerbaidjan, în regiunea Tavush. Acest incident vine la scurt timp după ce președintele iranian și ministrul de externe de la Teheran și-au pierdut viața în urma unui accident de elicopter.

Premierul care vrea să întoarcă Armenia către Occident

Nikol Pașinian, liderul revoluției de catifea din Armenia din 2018, s-a confruntat cu o serie de proteste interne luna trecută, ca urmare a decizie de a preda patru sate Azerbaidjanului. Atunci, acesta i-a îndemnat pe armeni să recunoască faptul că modul în care va fi tratată această problemă va determina viabilitatea viitorului proces de pace cu Azerbaidjan.

ADVERTISEMENT

Cele două țări se aflau într-un conflict care dura de zeci de ani, începând cu anii 1990, când, în septembrie 2023, o ofensivă militară fulgerătoare a Azerbaidjanului a dus la preluarea controlului asupra regiunii Nagorno-Karabah, care fusese controlată de etnici armeni. Aceste evenimente dramatice au fost urmate de accelerarea discuțiilor privind un acord de pace între cele două părți pentru a stabiliza relațiile.

Acordul privind satele, un precursor al unui acord mai amplu privind frontierele dintre cele două țări, a fost lăudat de diplomații internaționali ca fiind un moment de referință, însă Pashinyan știe că riscă să piardă sprijinul popular intern dacă face ceea ce poporul său consideră a fi prea multe concesii unilaterale și nereciproce.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, săptămâna trecută prim-ministrul armean Nikol Pașinian a lipsit de la o reuniune a Comunității Statelor Independente (CSI), care a avut loc la Ashgabat, în Turkmenistan, într-un alt semnal al trecerii națiunii sale de la alianțele regionale la cooperarea cu Occidentul.

Anterior, reprezentanții națiunii caucaziene au încetat, de asemenea, să mai participe la reuniunile Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), criticând-o pentru că nu a apărat forțele separatiste susținute de Armenia în timpul unui război de 44 de zile cu Azerbaidjanul în 2020.

Miercuri, Pașinian a acuzat două state membre ale CSTO că au ajutat direct Azerbaidjanul, deși nu le-a numit.

În urma înfrângerii în războiul din Karabah din 2020, Armenia s-a îndreptat tot mai mult către Occident pentru asistență militară, distanțându-se de structurile regionale. Dar Armenia continuă să participe la formatele economice post-sovietice cu o implicare redusă.

La începutul zilei de vineri, Rusia și-a rechemat ambasadorul în Armenia pentru consultări, după luni de dispute publice și declarații dure antirusești ale unor înalți oficiali armeni.

ADVERTISEMENT
Tags: