Athanasios Papazoglou, atac la adresa lui Dinamo. “E 100% o minciună! N-a fost corect!”

Iuliana Spirache   
în Dinamo
10/07/2019, 20:58
Athanasios Papazoglou, atac la adresa lui Dinamo. “E 100% o minciună! N-a fost corect!” GALERIE FOTO
Athanasios Papazoglou în meciul cu FC Botoșani. Atac la adresa lui Dinamo. Sursă foto: sportpictures.eu

 Athanasios Papazoglou, atacantul care a fost dat afară de Dinamo în această vară, a lansat un atac la adresa oficialilor din Ștefan cel Mare. Acesta susține că dinamoviștii nu au fost corecți cu el și a dezvăluit că aceștia au mințit în ceea ce privește povestea cu Giannis Maniatis.

Athanasios Papazoglou, atac la adresa lui Dinamo

Dinamo a dorit să îl transfere pe Giannis Maniatis în această vară, dar grecul nu a mai ajuns în Ștefan cel Mare. Oficialii echipei patronate de Ionuț Negoiță l-au bănuit pe  Athanasios Papazoglou că a blocat mutarea conaționalului său.

Nu sunt dezamăgit. Acesta este fotbalul, iar viața trebuie să meargă înainte. Astfel de situații întotdeauna sunt dificile. Am stat în România, mi-am făcut antrenamentele singur, n-a fost chiar cea mai bună situație. Nu a fost corect ce s-a întâmplat. M-am întors din vacanță, iar clubul mi-a transmis fără niciun motiv că sunt out. Dar e ok, nu-i nico problemă. Vom vedea dacă decizia a fost corectă peste o lună sau două. Singura explicație primită a fost cea legată de informația cu Maniatis, ceea ce e 100% o minciună. Nu am vorbit niciodată cu el despre Dinamo”, a spus Athanasios Papazoglou, conformgsp.ro.

Athanasios Papazoglou și Cosmin Frăsinescu în meciul Dinamo - Poli Iași. Sursă foto: sportpictures.eu
Athanasios Papazoglou și Cosmin Frăsinescu în meciul Dinamo – Poli Iași. Sursă foto: sportpictures.eu

“Nu-mi primisem banii în ultimele trei luni”

Grecul în vârstă de 31 de ani susține că a stat trei luni neplătit la Dinamo, dar că oficialii din Ștefan cel Mare i-au dat restanțele înainte să își rezilieze contractului. Mai mult, Papazoglou a anunțat că are mai multe oferte și că va lua o decizie finală zilele următoare.

“Nu îmi primisem banii în ultimele trei luni, dar în final mi-au plătit totul și mi-am încheiat astfel contractul. Cred că toți au luat decizia ca eu să plec. Inclusiv noul antrenor. Nu vreau să vorbesc despre viitorul meu. Sunt unele echipe interesate de mine, dar voi avea noi informații zilele viitoare“, a spus Athanasios Papazoglou.

Închide ×