Fotbal intern

FCSB – CFR Cluj, ultimul meci al lui George Țucudean la campioană? El ar putea fi înlocuitorul golgeterului

21.12.2018 | 23:59
FCSB  CFR Cluj ultimul meci al lui George Tucudean la campioana El ar putea fi inlocuitorul golgeterului
ADVERTISEMENT

CFR Cluj vrea să se asigure că are cu cine ataca sezonul de primăvară în cazul în care golgeterul George Țucudean va pleca în străinătate. FCSB – CFR Cluj, derby-ul de sîmbătă seara de pe Arena Națională, ar putea fi ultimul meci al atacantului naționalei României pentru echipa campioană.

În cazul în care va fi acceptată o ofertă pe adresa lui Țucudean, Daniel Stanciu, directorul sportiv al campioanei României, ar putea avea o variantă de înlocuire a arădeanului. Este vorba despre un atacant grec de 30 de ani pe care Stanciu îl cunoaște.

ADVERTISEMENT

Athanasios Papazoglou l-ar putea înlocui pe George Țucudean la Cluj după FCSB – CFR

Daniel Stanciu a activat un sezon ca manager al formației Hapoel Akko, dar nu a avut nici bani, nici șansă de a menține echipa în prima divizie. S-a despărțit de cei de acolo vara trecută, iar în octombrie a preluat funcția de director sportiv al campioanei CFR Cluj, în plin vid de putere după demiterea președintelui Iuliu Mureșan.

Stanciu l-ar putea aduce la Cluj, în cazul în care pleacă Țucudean, pe Athanasios Papazoglou, un atacant grec de 30 de ani de la Hapoel Haifa, formație unde evoluează și românul Gabi Tamaș. Papazoglou nu s-a adaptat deloc la Haifa, el venind în iulie după ce a terminat contractul cu belgienii de la Courtrai. Deși oficialul clujean nu l-a prins pe Papazaglou jucând în Israel, din informațiile FANATIK Stanciu îl știe pe grec, având foarte multe relații în lumea impresariatului.

ADVERTISEMENT
athanasios papazoglou la hapoel haifa
Papazoglou a fost prezentat la Haifa ca un mare atacant, dar nu a reușit să se adapteze în campionatul Israelului

Rezilierea lui Papazoglou la Haifa este „pașaportul” pentru Sergiu Hanca

Iar Hapoel Haifa și Athanasios Papazoglou se pregătesc să se despartă în această iarnă. Sunt mari șanse ca angajamentul părților să fie reziliat pe cale amiabilă, iar acest lucru va însemna, de fapt, pașaportul pentru transferul la echipa lui Tamaș a lui Sergiu Hanca, informație furnizată EXCLUSIV de FANATIK la scurt timp după scandalul de la Giurgiu cu soția jucătorului și fanii dinamoviști. Hanca s-a și întâlnit cu șefii „câinilor” și a primit o hârtie de transfer pentru 100.000 de euro.

De ce ar fi Papazoglou pașaportul lui Hanca? Pentru că este necesară eliberarea unui loc de stranier la Hapoel Haifa, în acest moment fiind maximum acceptat de regulamentul din Israel: un portar (lituanianul Setkus), trei fundași (românul Tamaș, suedezul Sjostedt și macedoneanul Mitrevski) și atacantul Papazoglou.

ADVERTISEMENT

Pescara l-a urmărit pe George Țucudean la Muntenegru – România

E posibil ca Țucudean să plece, îndeplinește toate criteriile. Este cel mai bun jucător din punctul meu de vedere în 2018. Este un jucător de națională, golgheter, sunt discuții și pentru el și pentru Djokovic”, dezvăluia Daniel Stanciu în urmă cu câteva zile.

Atacantul naționalei, desemnat recent fotbalistul român al anului 2018, a avut un sezon foarte bun. FANATIK a dezvăluit că Țucudean a fost urmărit la meciul României cu Muntenegru de la Podgorica, din 20 noiembrie, de către trimiși ai celor de la Pescara. Formația italiană, unde a jucat și Mitriță care a fost vândut Craiovei cu 730.000 de euro, se bate la promovarea în Serie A, fiind, momentan, pe locul 4, la un singur punct de promovarea directă.

ADVERTISEMENT
george tucudean fcsb cfr cluj 3
George Țucudean a și marcat în Muntenegru – România, meciul în care a fost urmărit de italienii de la Pescara
  • 450.000 de euro este cota grecului Papazoglou, fotbalist format de Aris Salonic și ajuns în 2014 la Olympiakos Pireu, care l-a tot împrumutat ulterior
  • 26 iulie 2018 este data la care grecul Papazoglou a marcat singurul gol pentru Hapoel Haifa, în meciul tur din preliminariile Europa League cu islandezii de la Hafnarfjordur
ADVERTISEMENT