Simona Halep

Câți bani a câștigat Simona Halep pentru calificarea în finala Wimbledon 2019

11.07.2019 | 16:21
Cati bani a castigat Simona Halep pentru calificarea in finala Wimbledon 2019

Parcursul Simonei Halep la ediția 2019 a prestigiosului turneu de Grand Slam de la Wimbledon a fost de excepție. Aflată pe locul 7 mondial, Simonei Halep specialiștii nu îi dădeau aproape nici o șansă să câștige trofeul sau cel puțin să ajungă în finala competiției feminine. Foarte mulți o vedeau ajungând cel mult în sferturile de finală, asta nu numai datorită faptului că în acest an nu a câștigat nici un turneu, dar și pentru că iarba nu este tocmai cea mai prietenoasă suprafață a româncei, ajunsă doar în 2014 în semifinală.

Câți bani a câștigat Simona Halep pentru intrarea în finală la Wimbledon 2019

Un parcurs bun din punct de vedere sportiv nu are cum să nu fie încununat și de unul la fel de bun în plan financiar. Astfel că, de la meci la meci, câștigurile Simonei Halep la Wimbledon 2019 au tot crescut, iar în acest moment Halep este la un pas de potul cel mare, care valorează impresionanta sumă de 2,6 milioane euro! Acești bani vor reveni jucătoarei care va câștiga trofeul la actuala ediție a turneului de Grand Slam de la Londra.

Cu fiecare tur câștigat, câștigul Simonei Halep a urcat de la 50.000 de euro pe care i-au primit jucătoarele eliminate după primul tur, deci simpla prezență pe teren la primul tur a valorat 50.000 de euro la 81.000 pentru calificarea în turul secund, apoi la 125.000 pentru accesul în turul 3, la 198.000 pentru accesul în optimi, la 331.000 pentru cel în sferturi și la 662.000 pentru că a ajuns în semifinale. Pasul cel mare a însemnat ajungerea în finala turneului. Acum există două perspective certe. Dacă va câștiga turneul va încasa un cec în valoare de 2,6 milioane euro, dacă va pierde finala se va mulțumi doar cu…1,3 milioane euro!

Simona Halep bani Wimbledon. Învinsă de Halep în sferturi Shuai Zhang s-a mulțumit cu un cec de 331.000 de euro

Cu ce câștiguri s-au ales adversarele sale

Simona Halep a arătat la această ediție de la Wimbledon o atitudine mult schimbată în bine și și-a revenit foarte bine după dezamăgirea de a pleca acasă din faza sferturilor de finală de la Roland Garros, turneul ei preferat, după ce a fost învinsă de Amanda Anisimova, care are numai 17 ani. Halep a fost agresivă în sensul bun al cuvântului, nu s-a mulțumit doar cu jocul ei de apărare, ci a avut foarte multe lovituri câștigătoare.

Să vedem acum și ce bani au obținut adversarele Simonei, românca fiind vinovată că le-a redus câștigurile în urma veliminărilor suferite în fața ei. Așadar, bielorusa Aliaksandra Sasnovich, adversara din primul tur, s-a mulțumit cu 50.000 de euro. Mihaela Buzărnescu, singura care i-a luat un set Simonei, pierzând în turul 2 cu 2-1 e mai bogată cu 81.000 de euro. 125.000 de euro este suma care îi revine Viktoriei Azarenka, învinsă clar în turul 3. Puștoaica minune, revelația de 15 ani, Cori Gauff, stopată de Simona în optimi, a luat 198.000 de euro sau 223,4 dolari,  ea fiind din SUA. Chinezoiaca Shuai Zheng, învinsă în sferturi, are în conturi 331.000 de euro, iar ucraineanca Elina Svitolina, în semifinale, 662.000 euro.