Sport

„Ați vorbit cu Neluțu Varga?” Antonio Folha, întrebat frontal despre problemele financiare de la CFR Cluj

Antonio Folha a vorbit despre problemele financiare de la CFR Cluj! Cât de mult discută antrenorul cu patronul Neluțu Varga.
27.07.2026 | 05:45
Ati vorbit cu Nelutu Varga Antonio Folha intrebat frontal despre problemele financiare de la CFR Cluj
Antonio Folha jubilează după ce noile transfeuri au fost înregistrate de CFR Cluj: „Sunt ce mai buni!” FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

CFR Cluj este în căutarea primei victorii în SuperLiga. În etapa a 2-a, ardelenii primesc vizita nou-promovatei FC Voluntari. Antonio Folha (55 de ani) e convins că echipa este cu moralul sus după ce au fost înregistrate ultimele transferuri.

Antonio Folha, înainte de CFR Cluj – FC Voluntari: „Sunt mândru!”

CFR Cluj – FC Voluntari e penultimul meci al etapei a 2-a din SuperLiga. Confruntarea va avea loc luni, 27 iulie, de la ora 18:30, și va fi live pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1. Ardelenii sunt în căutarea primei victorii după ce în runda inaugurală au pierdut la Galați, scor 1-2. Antonio Folha a prefațat duelul cu nou-promovata și s-a arătat încântat de faptul că au fost înregistrate noile transferuri.

ADVERTISEMENT

„Jucătorii care au venit ne vor oferi mai multe soluții. Mai avem însă un antrenament și după aceea vom decide cine va intra și cine nu în echipa de start. Obiectivul pentru acest meci este, la fel ca la fiecare meci, să fim cât putem fi de competitivi și să încercăm să câștigăm.

Aproape toți jucătorii sunt apți. Un singur jucător a resimțit dureri la antrenamentul de sâmbătă. O să evaluăm situația lui și o să vedem dacă ne va putea ajuta sau nu. Nu e ușor, dar sunt mândru de grupul de jucători pe care îl antrenezi. Sunt niște bărbați cu un caracter extraordinar, cu personalitate, încă din primul minut în care vin la antrenamente sau la meciuri. Nu am nimic de rău de spus despre ei. Sunt cei mai buni!”, a declarat Antonio Folha, la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Voluntari.

ADVERTISEMENT

Antrenorul lui CFR Cluj, despre problemele financiare

Antrenorul portughez al lui CFR Cluj a încercat să comenteze și problemele financiare pe care le are clubul din Gruia. Andrei Cordea, unul dintre cei mai importanți jucători, a depus memoriu la FRF împotriva CFR-ului. „Sigur că nu e ușor, sunt și ei oameni. Toate cluburile au probleme. Sigur că și aici avem probleme, dar eu mă concentrez doar pe ce pot controla. Ceea ce pot controla sunt antrenamentele. Eu mă concentrez pe ceea ce am de făcut din momentul în care ajung la stadion. Restul lucrurilor pe care nu le pot controla nu mă interesează.

ADVERTISEMENT

(n.r. – dacă a vorbit cu Neluțu Varga) De când am venit aici am avut o comunicare foarte bună cu Cadu, cu Cipri Deac, cu toți oamenii de aici. Am vorbit mereu cu ei. Sunt sigur că ei vorbesc mai departe cu patronul. Nu mi s-a făcut nicio promisiune. Comunicăm foarte bine și asta e tot ce știu. Mergem înainte”, a adăugat tehnicianul lusitanului.

ADVERTISEMENT
Tags: