Moment istoric pentru fotbalul argentinian, după ce Atletico Colon a câștigat pentru prima oară în istorie titlul de campioană a Argentinei, deși a avut adversare de tradiție precum Estudiantes, Boca Juniors sau River Plate.
Suporterii micuței echipe din Santa Fe fondate în 1905 au sărbătorit pe străzile orașului, unde s-au adunat zeci de mii de oameni care au vrut să petreacă aceste clipe alături de jucători.
Atletico Colon a câștigat cu 3-0 partida de pe teren propriu din ultima etapă a campionatului argentinian, iar nebunia s-a declanșat la Santa Fe.
Un suporter de-o viață al celor de la Atletico Colon a recurs însă la un gest care a făcut înconjurul planetei. În vârstă de 91 de ani, bătrânelul a sărbătorit acest moment istoric alături de familie, printre lacrimi de fericire.
Nu la fel de norocos a fost un alt fan al celor de la Atletico Colon, care a făcut un jurământ în urmă cu 16 ani, împreună cu bunicul său, care însă a decedat între timp și nu a mai apucat acest moment istoric. Cei doi au cumpărat atunci o sticlă de vin comemorativă cu ocazia centenarului clubului și au jurat să o desfacă doar când clubul cel mult iubit va cuceri primul titlu din istorie.
Nepotul a respectat jurământul chiar dacă bunicul a decedat și a făcut un gest emoționant în memoria sa, în urma cuceririi primului titlu din istoria clubului. Acesta a găsit o metodă inedită de a împărți vinul cu bunicul său și a turnat vin în cenușa regretatului.
Suporterul înfocat al celor de la Atletico Colon a luat recipientul în care se afla cenușa bunicului, a dat o gaură cu bormașina în urna funerară și a turnat simbolic vin. La moment a participat și fiul său, alături de restul familiei.
Asta spune multe despre cât de mult au așteptat suporterii acestei echipe împlinirea visului suprem, care le oferă acum șansa să participe și în Copa Libertadores.
Atletico Colon se află în prima ligă argentiană doar pentru al șaselea sezon consecutiv. Ba, mai mult, în sezonul trecut, micuța echipa a terminat campionatul abia pe locul 23 din 24, salvându-se inextremis de la retrogradare în urma unui playout.
Colon a terminat campionatul la trei puncte față de Estudiantes (22 de puncte) și la patru puncte de River Plate și Racing Club, pe care a învins-o în ultima etapă a playoff-ului.
https://www.youtube.com/watch?v=mDQY6d-A4NE
În Argentina, campionatul este împărțit în două grupe principale a câte 13 echipe. Primele patru clasate din fiecare club s-au bătut în final pentru cucerirea titlului în sistem eliminatoriu. Colon a trecut pe rând de Talleres Cordoba (2-1), în semifinale a învins Independiente cu 2-0, iar în finală a trecut de Racing Club cu un sec 3-0 și istoria a fost scrisă.