Sport

Atmosferă de petrecere în familia Universității Craiova! Ce au sărbătorit oltenii înainte de derby-ul cu Dinamo

Atmosferă de sărbătoare la Universitatea Craiova înaintea derby-ului cu Dinamo. Unul dintre jucătorii de bază ai Științei și-a sărbătorit ziua de naștere și a petrecut alături de colegi.
19.03.2026 | 07:15
Atmosfera de petrecere in familia Universitatii Craiova Ce au sarbatorit oltenii inainte de derbyul cu Dinamo
Unul dintre jucătorii de bază ai Științei și-a sărbătorit ziua de naștere și a petrecut alături de colegi.
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova intră în linie dreaptă pentru duelul cu Dinamo de joi seară, însă, înainte de încleștarea de pe Arena Națională, atmosfera din vestiarul alb-albaștrilor a fost una complet diferită. Tensiunea premergătoare unui meci important a fost înlocuită, pentru câteva ore, de zâmbete, relaxare și voie bună, după ce Carlos Mora și-a sărbătorit ziua de naștere alături de colegi și familie.

Imnul Craiovei a răsunat la petrecerea lui Mora! Tort spectaculos pentru mijlocașul oltenilor

Carlos Mora a împlinit 25 de ani și a marcat momentul printr-o petrecere discretă, la care au luat parte mai mulți colegi din lotul Universității Craiova. Printre cei prezenți s-au numărat Tudor Băluță, Lyes Houri, Anzor Mekvabișhvili și Samuel Teles, toți însoțiți de partenerele lor, într-o atmosferă relaxată, departe de presiunea competiției. De menționat că ziua a fost una specială și pentru Adrian Rus. Internaționalul român a împlinit, tot astăzi, 30 de ani.

ADVERTISEMENT

Momentul special a fost completat de un detaliu care spune totul despre legătura sa cu clubul din Bănie: în incinta localului a răsunat imnul Universității Craiova!

În centrul atenției s-a aflat și tortul aniversar, unul spectaculos, realizat în culorile alb-albastru ale Științei. Acesta a fost personalizat cu numele „Mora” și numărul 17, cel pe care mijlocașul îl poartă pe tricou. Mai mult, tortul a fost conceput sub forma echipamentului său de joc, iar decorul a fost completat de două mingi de fotbal și sigla Universității Craiova, realizată din bezea de zahăr.

ADVERTISEMENT

Peluza Nord Craiova, sprijin necondiționat pentru alb-albaștri înainte de Dinamo – Universitatea Craiova

Întâlnirea dintre suporteri și jucători a avut loc în cantonament, într-un cadru restrâns, dar extrem de intens din punct de vedere emoțional. Conform informațiilor obținute de FANATIK, peste 100 de membri ai Peluzei Nord Craiova au fost prezenți, alegând să fie alături de echipă exact într-un moment delicat, după eșecul neașteptat care a adus multă incertitudine în Bănie.

ADVERTISEMENT

Departe de orice formă de presiune negativă, mesajul transmis de galerie a fost unul de încurajare și încredere. Suporterii le-au cerut jucătorilor să „șteargă cu buretele“ partida pierdută cu FC Argeș și să abordeze ultimele nouă meciuri ale sezonului cu aceeași determinare și calitate care i-au ținut în lupta pentru titlu.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât atât, fanii au dat și un semnal clar înaintea confruntării cu Dinamo: Craiova nu va fi singură! Ultrașii din galerie sunt gata să creeze o atmosferă de meci decisiv pe Arena Națională, convinși că echipa poate reveni imediat pe drumul victoriilor și în fruntea clasamentului.

Universitatea Craiova, favorită în continuare la titlul de campioană

Înainte de ultima etapă din sezonul regulat, Universitatea Craiova avea șansa să se distanțeze la 8 puncte de locul al doilea. Remiza cu Rapid din ultima rundă a făcut ca cele două să fie separate de doar două puncte la începutul play-off-ului, iar giuleștenii au profitat imediat de pasul greșit făcut de formația lui Filipe Coelho.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, supercalculatorul încă o vede favorită la titlul de campioană pe Craiova, chiar dacă în acest moment se află la un punct în spatele giuleștenilor și la egalitate de puncte cu ”U” Cluj. Conform celor de la Football Meets Data, oltenii au în acest moment 32.9% șanse să termine pe prima poziție, iar media de puncte realizată de echipă în urma a peste 40 de simulări este de 44.

În spatele ei, Rapid și U Cluj apar cu același număr de șanse, însă ardelenii au o medie de puncte mai mare cu două sutimi. Ambele formații au primit 25.7% șanse din partea computerului, iar în urma simulărilor ”U” Cluj a obținut o medie de 43.5 puncte, în timp ce Rapid a avut 43.3 puncte.