Sport

Atmosferă incendiară la Lazio – Inter. Fanii celor două echipe, show total la finala Cupei Italiei. Video + foto

Lazio și Inter se pregătesc de finala Cupei Italiei. Fanii celor două formații au început să se adune la Stadio Olimpico, iar atmosfera este una fantastică.
13.05.2026 | 20:21
Atmosfera incendiara la Lazio  Inter Fanii celor doua echipe show total la finala Cupei Italiei Video  foto
Banner ironic cu Cristi Chivu și Antonio Conte la finala Cupei Italiei dintre Lazio și Inter. Sursă foto: Renato Anghelache / Fanatik
ADVERTISEMENT

Finala Cupei Italiei le aduce față în față pe Lazio și Inter, iar fanii au intrat în febra marelui meci. Atmosfera de la Stadio Olimpico este una incendiară și totul este pregătit pentru o partidă de zile mari.

Fanii au creat o atmosferă de vis înainte de Lazio – Inter

Mii de suporteri ai echipei lui Cristi Chivu au făcut deplasarea la Roma în speranța că favoriții vor reuși să facă eventul, după ce în urmă cu 10 zile s-au încoronat campioni în Serie A. Iar fanii ”nerazzurrilor” au creat o atmosferă extraordinară în capitala Italiei.

ADVERTISEMENT

Cu trei ore înainte de startul jocului, susținătorii Interului au început să se adune la Stadio Olimpico. Îmbrăcați în tricourile echipei favorite, aceștia au cântat și au scandat pentru echipa lui Chivu. Mai mult, fanii au realizat și un show pirotehnic în fața arenei.

Show făcut de fanii lui Inter la Stadio Olimpico

De partea cealaltă, suporterii lui Lazio, care beneficiază de avantajul numeric, s-au adunat în centrul Romei și au cântat. Spectacolul a fost unul fantastic, iar în curând toată această atmosferă de vis se va muta în stadion.

ADVERTISEMENT

Suporterii lui Lazio, atmosferă de vis

Suporterii lui Inter, încântați de Cristi Chivu

Deși privit cu mult scepticism în vară când a fost numit pe banca tehnică a Interului, Cristi Chivu a reușit să convingă pe toată lumea că este un mare antrenor. Iar fanii sunt încântați de performanțele realizate de român.

ADVERTISEMENT

”Cristi Chivu este un om deosebit, o persoană foarte bună, un antrenor foarte bun. Este un antrenor tânăr, din câte știu are doar 45 de ani. Am avut un sezon foarte bun cu el, sezonul ăsta a fost foarte bine. Eu sper să stea mult timp la Inter, face o treabă foarte bună. Cunoaște deja jucătorii, ambientul.

ADVERTISEMENT

Pronosticul meu pentru meciul de diseară… Eu sper la un 3-1 pentru Inter. Seara aceasta va fi o sărbătoare, pentru că noi am câștigat deja campionatul, iar dacă am câștiga și Cupa împotriva lui Lazio, petrecerea va fi și mai frumoasă”, a spus Domenico, suporter al ”nerazzurrilor”, într-o discuție cu reporterul FANATIK prezent la Roma pentru finala Cupei Italiei.

Câți bani primește câștigătoarea Cupei Italiei

Pe lângă trofeul în sine și șansa lui Cristi Chivu de a realiza eventul în chiar primul său an pe banca Interului, câștigătoarea Cupei Italiei se va alege și cu o sumă de bani frumușică pentru această performanță.

ADVERTISEMENT

Astfel, învingătoarea va lua 4,4 milioane de euro, în timp ce învinsa va încasa doar cu 1,9 milioane de euro. Acești bani se vor adaugă la câștigurile obținute deja până la finală. Echipa care își va adjudeca trofeul Cupei Italiei va ajunge la un total de 7,1 milioane de euro, în timp ce finalista are garantat un premiu de 4,6 milioane de euro.

Spectacol extraordinar al susținătorilor lui Inter