Sport

Atmosferă incendiară la Dinamo – FCSB! Cum au răspuns roș-albaștrii la scenografia „câinilor”. Foto/ Video

Dinamo și FCSB, față în față în Cupa României Betano. Scenografie superbă în peluza Cătălin Hîldan. S-au aprins și câteva torțe.
Show în tribune la Dinamo - FCSB. Foto: Fanatik
ADVERTISEMENT

Dinamo și FCSB joacă în această seară în prima rundă din Cupa României. Asistența de pe Arena Națională este una redusă, dar ultrașii din Peluza Cătălin Hîldan au creat o atmosferă de senzație în debutul partidei, la fel cum s-a întâmplat și la meciul din campionat.

Show în tribune la Dinamo – FCSB

În Superligă, FCSB s-a impus cu 2-0 la capătul unei partide în care ”câinii roșii” nu au făcut față adversarului. Acum, situația stă altfel. Roș-albaștrii au început jocul de pe Arena Națională cu un prim 11 improvizat.

ADVERTISEMENT

Cu câteva minute înainte de fluierul de start, suporterii din Peluza Cătălin Hîldan au afișat o scenografie de zile mari. Mesajul a fost: „Nu poți regreta calea urmată / Când trăiești tot ce ai visat vreodatăf”.

Primele momente ale meciului au fost liniștite. Totuși, în minutul 12, fanii din Peluza Nord, cea a FCSB-ului, au dat replica. Aceștia au aprins mai multe torțe și au aruncat petarde pe suprafața de joc. Vizibilitatea a fost redusă aproximativ 10 minute, însă centralul a decis că partida poate continua.

ADVERTISEMENT

Show pirotehnic la Dinamo -FCSB

Probleme au fost și la meciul din campionat. Atunci, în ambele peluze s-au aprins mai multe torțe, iar cele două cluburi nu au scăpat nepedepsite. ”Câinii roșii” au fost însă sancționați mai dur, așa cum se arată în comunicatul emis de Liga Profesionistă de Fotbal:

ADVERTISEMENT

„Pentru incidentele provocate de suporterii proprii prin introducerea și folosirea de materiale pirotehnice în incinta stadioanelor, Comisia de Disciplină a dispus sancțiuni pentru următoarele cluburi: Dinamo București – 15.000 de lei (meciul Dinamo – FCSB 0-2) și FCSB – 10.000 de lei (meciul Dinamo – FCSB 0-2)”.

ADVERTISEMENT

Zeljko Kopic vede meciul din tribune

Nu a fost singura lovitură pe care Dinamo a primit-o înainte de derby-ul din Cupa României. Principalul ”câinilor”, Zeljko Kopic, a fost suspendat pe o perioadă de două etape. Pe banca tehnică se află Florentin Petre, secundul echipei din Ștefan cel Mare.

„Astăzi avem antrenament, iar mâine vom alege echipa de start. Ei (n.r. FCSB) joacă pe trei fronturi: campionat, Cupă și Europa League. Sunt concentrat pe ce trebuie să facem noi. FCSB a jucat bine cu Rapid, a controlat jocul, iar Rapid s-a apărat bine. FCSB a făcut un meci bun.

ADVERTISEMENT

Au fost mulți suporteri la meciul cu ei din campionat, a fost greu pentru toată lumea că am pierdut. Este datoria noastră să reacționăm, să luptăm, iar la următoarele meciuri să aducem cât mai mulți suporteri la stadion. Vreau să fim mai buni în viitor, astfel încât să umplem stadionul”, a declarat Zeljko Kopic înainte de Dinamo – FCSB.

Scenografie Dinamo - FCSB