News

Au ajuns primele teste de salivă în școli. Cum se va face testarea elevilor

Primele teste non-invazive au ajuns, joi, în școli. Anunțul a fost făcut de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, care a precizat și cum va avea loc testarea de salivă a elevilor.
25.11.2021 | 15:06
Au ajuns primele teste de saliva in scoli Cum se va face testarea elevilor
ADVERTISEMENT

Sorin Cîmpeanu a anunțat că urmează ca în toate școlile din România să ajungă de joi 6,5 milioane de teste non-invazive, distribuite în două tranşe. Cele 6,5 milioane de teste fac parte din cele 12 milioane pentru care s-a semnat un contract ca prim lot.

Ministrul educației speră ca următoarele livrări să nu mai aibă loc tot cu întârziere, așa cum s-a întâmplat acum.

ADVERTISEMENT

”Termenele de livrare au fost 24 noiembrie, 2 decembrie şi 9 decembrie. Din motive obiective termenul de 24 noiembrie a suferit o întârziere de o zi, să sperăm că nu vom avea întârzieri pentru următoarele livrări planificate”, a anunțat ministrul Educaţiei, într-o declarație de presă.

Testarea elevilor rămâne la decizia conducerii școlilor

După ce mai mulți profesori și-au arătat nemulțumirea față de faptul că vor trebui ei înșiși să-i testeze pe elevi, la școală, astăzi (joi-n.r), Sorin Cîmpeanu a reiterat decizia că acest demers rămâne în baza deciziei conducerii unității de învățământ.

ADVERTISEMENT

Adică, acolo unde cadrele didactice nu se opun, se poate face testarea elevilor la școală, iar la unitățile de învățământ unde cadrele didactice se opun, copiii vor putea fi testați și acasă, sub supravegherea unui adult. Sorin Cîmpeaunu a dat exemplu și un studiu potrivit căruia 94% dintre profesori ”nu se simt confortabil” să administreze testele.

În urmă cu câteva zile, ministrul spunea că, după ce un părinte/tutore legal își va testa copilul, va trebui să trimită rezultatul testului în scris sau în format electronic, pe mail, unui diriginte, învățător sau către alt dascăl din școalp.

ADVERTISEMENT

”Rezultatul va fi trimis în scris sau pe email dirigintelui sau învățătorului sau responsabilului din școală.

În ziua de vineri este posibil să i se pună elevului la dispoziție două teste pentru săptămâna viitoare. Testele vor fi la copii chiar și cazul în care școala are capacitatea de testare.

ADVERTISEMENT

Fac apel la responsabilitatea părinților de a comunica în timp util rezultatele acestor teste, pentru sănătatea întregii colectivități de elevi în care intră și acești copii”, a anunțat Sorin Cîmpeanu într-o altă declarație publică, din 18 noiembrie.

Sorin Cîmpeanu, despre veridicitatea testelor elevilor: ”Facem apel la responsabilitate”

Sorin Cîmpeanu a mai spus că autoritățile nu au identificat o metodă prin care să verifice dacă elevii/părinții vor minți în legătură cu rezultatul testării de Covid. Sorin Cîmpeanu face, totuși, apel la responsabilitate.

”Neexistând obligativitatea testării, nu există posibilitatea de a ne asigura. Ce putem noi să facem, apel la responsabilitate pentru a se administra aceste teste, pentru a se anunţa în timp şi corect rezultatul acestor teste, pentru că este interesul fiecărui copil şi fiecărui părinte.

De asemenea, împreună cu Ministerul Sănătăţii, vom găsi foarte rapid, până când vor fi administrate primele teste, o cale de a promova simplitatea acestei administrări prin mesaje video uşor de înţeles”, a adăugat Cîmpeanu.

Reamintim, de altfel, că în localitățile unde rata de infectare este sub 3 la mia de locuitori, orele se pot desfășura cu prezență fizică.

ADVERTISEMENT