News

Au apărut imagini cu buncărul secret al lui Bashar Al Assad. Vezi ce ascunde “cetatea” subterană pregătită să facă faţă unui război chimic

Rebelii au luat cu asalt palatele lui Bashar Al-Assad. A fost descoperit un buncăr, o reţea de tuneluri şi rute secrete de evacuare.
08.12.2024 | 19:37
Au aparut imagini cu buncarul secret al lui Bashar Al Assad Vezi ce ascunde cetatea subterana pregatita sa faca fata unui razboi chimic
Imagini din "Cetatea lui Assad", din subteranele Damascului Foto: capturi X
ADVERTISEMENT

Imediat după căderea lui Bashar Al Asad şi intrarea rebelilor în Palatul prezidenţial din Damasc au apărut imagini din reşedinţa acestuia şi, mai interesant, imagini din buncărul pe care se prespune că acesta şi l-ar fi pregătit din timp.

“Cartierul lui Assad” are şapte niveluri sub pământ

Presa relata de mai multă vreme că Bashar Al-Assad ar avea un buncăr sub palatul său din Damasc. Informaţii, precum cele publicate în ziarul israelian Maariv, au indicat existența unui complex subteran numit “Cartierul lui Assad”. După cum se poate vedea în imaginile viralizate duminică, acest “cartier” chiar există, iar pe reţelele de socializare circulă videoclipuri cu această “cetate” subterană.

ADVERTISEMENT

Potrivit informațiilor disponibile, complexul subteran se întinde pe șapte niveluri sub pământ și a fost echipat inclusiv în scop de protecție împotriva atacurilor cu arme chimice.

Complexul conține mai multe centre de comandă, o rețea de tuneluri subterane iluminate, precum și rute secrete de evacuare care duc în zona montană din împrejurimi.

ADVERTISEMENT

Înregistrările care pot fi găsite acum pe rețelele de socializare îi arată pe insurgenți intrând în acest buncăr, dar autenticitatea clipurilor nu este confirmată încă. Pe video se poate vedea un lift care duce în subteran, numeroase încăperi dotate cu mobilier elegant, dormitoare și birouri destinate conducerii statului. De asemenea, filmările arată lucruri împrăștiate — mobilier, valize și alte obiecte — ceea ce sugerează o evacuare rapidă a incintei.

Pierzând puterea o dată cu intrarea rebelilor în capitală, Bashar Al Assad a plecat cu avionul către o destinaţie necunoscută. Această schimbare a puterii marchează prăbușirea dinastiei care a dominat Siria timp de mai bine de jumătate de secol, în care însăși familia Assad, condusă acum de Bashar, a jucat un rol cheie.

ADVERTISEMENT

Puterea lui Assad se baza pe sprijinul membrilor apropiați ai familiei, printre care cei mai influenți au fost fratele său Maher, sora Bushra și soțul ei Assef Shawkat . Deși Bashar era liderul oficial, multe mutări cheie au fost decise în culise, în timp ce familia a acționat ca forță de coeziune a regimului.

Fratele Maher Al Asad era însărcinat cu menținerea securității regimului, dar și a politicii represive față de oponenți. Prin puterea sa militară, Bashar a fost capabil să creeze o forță care a suprimat orice formă de insurgență. Maher a fost o figură cheie în conducerea armatei siriene în timpul războiului și a jucat un rol semnificativ în suprimarea mișcărilor de protest. Influența sa în cadrul regimului a fost de necontestat și mulți cred că în multe situații a luat decizii mai importante decât fratele său, Bashar.

ADVERTISEMENT

Bushra Al Assad, sora lui Bashar, a jucat un rol cheie în familia Assad, în special în relația cu economia și afacerile externe. Relația ei cu Asef Shawkat, un ofițer de informații puternic, i-a întărit și mai mult poziția. Deși era considerată un posibil succesor al tatălui ei, Hafez Al-Assad, Bushra a fost forțată să se retragă în umbră când Bashar a devenit președinte . Cu toate acestea, influența ei în țară nu a fost neglijabilă și mulți susțin că a jucat un rol esențial în luarea unor decizii importante.

ADVERTISEMENT