România s-a calificat pentru a patra oară la rând la Campionatul European de tineret. După meciul cu Elveția, câștigat de naționala lui Pancu cu scorul de 3-1, „tricolorii mici” s-au dezlănțuit pe ritmuri de manele.
România a câștigat cu 3-1 meciul decisiv cu Elveția și a obținut calificarea pentru a patra oară la rând la Campionatul European de tineret. Reprezentativa noastră U21 a plătit însă un preț pentru victoria din Giulești. Selecționerul Daniel Pancu și rezerva Vladislav Blănuță au fost eliminați după o fază petrecută în minutul 28.
Lucrurile rele din Grant s-au uitat însă repede, iar „tricolorii mici” au petrecut cum se cuvine calificarea la turneul final din Slovacia, care se va desfășura în perioada 12-29 iunie 2025.
Pancone le-a dat liber la distracție fotbaliștilor, care au petrecut alături de un celebru cântăreț de namele, pe nume George Talent. Într-un videoclip pe care artistul l-a postat pe TikTok, jucătorii naționalei de tineret au fost surprinşi dansând şi bucurându-se la maxim de succesul înregistrat cu România U21.
Costin Amzăr şi Rareş Ilie au fost sufletul petrecerii. Cei doi „tricolori” au fost surprinşi alături de George Talent, în centrul „acţiunii”, descătuşându-se după calificarea naționalei de tineret.
Videoclipul a devenit viral şi a strâns mii de vizualizări, la o zi după ce a fost postat pe TikTok.
Rareș Ilie s-a dezlănțuit încă din a doua repriză a meciului cu Elveția, când a fost schimbat de Pancu. După înlocuire, fotbalistul lui Nice a fost chemat de galeria Rapidului să scandeze împotriva Stelei. „Micul fenomen” s-a conformat, motiv pentru care a intrat în gura lui Mihai Stoica.
„Ce a făcut Rareș Ilie? N-a scandat, asta e clar! Dacă nu făcea gestul ăla, îl huiduiau pe el. Dacă ar fi scandat, da, îl condamnam! Nu se face așa, pentru că lângă tine e prietenul tău și colegul tău de echipă cu care te-ai calificat.
Că el joacă doar la echipa națională, că în altă parte nu știe nimeni unde este. Apare la Nice, dar la Nice apare că se antrenează, probabil, cu prima echipă. Noi nu știm treaba asta”, a declarat Mihai Stoica, conform primasport.ro.