Sport

Au apărut primele surprize la EURO 2020! Top 10 cele mai neașteptate victorii din istoria Campionatului European. Video

Au apărut deja primele surprize la EURO 2020, iar FANATIK vă prezintă Top 10 cele mai neașteptate victorii din istoria turneului final
15.06.2021 | 11:10
Au aparut primele surprize la EURO 2020 Top 10 cele mai neasteptate victorii din istoria Campionatului European Video
ADVERTISEMENT

Finlanda a produs șocul EURO 2020 și a câștigat primul meci din istorie la debutul la Campionatul European, însă Danemarca celebrează victoria lui Christian Eriksen în fața morții.

A urmat apoi al doilea rezultat surpriză, după ce Polonia a pierdut cu 2-1 în fața Slovaciei, însă naționala lui Robert Lewandowski a jucat cu un om mai puțin din minutul 62, când Ovidiu Hațegan l-a eliminat pe mijlocașul Grzegorz Krychowiak pentru cumul de cartonașe galbene, o decizie care a stârnit multe controverse.

ADVERTISEMENT

Finlanda și Slovacia au produse primele surprize la EURO 2020. Top 10 cele mai neașteaptate victorii din istoria turneului final

Finlanda și Slovacia au reușit să producă primele surprize la acest Campionat European, însă sunt departe de ceea ce au reușit naționale cărora nimeni nu le dădea nicio șansă în fața adversarilor lor. FANATIK și-a propus astfel să realizeze un top 10 al celor mai mari surprize din istoria EURO.

10. Anglia – Iugoslavia 0 – 1, în semifinalele Campionatului European din 1968

Nimeni nu le dădea nicio șansă iugoslavilor împotriva campioanei mondiale din 1966, Anglia. Mai ales că englezii au avut una dintre cele mai bune generații din istorie, cu Bobby Moore, Bobby Charlton, Gordon Banks sau Geoff Hurst. Prin urmare, specialiștii acordau cele mai puternice echipe de naționale din sud-estul Europei doar 21% de a ajunge în mare finală. Dragan Dzajic însă a produs șocul și a reușit golul calificării cu doar patru minute înainte de finalul meciului. Iugoslavia avea apoi să piardă finala Campionatului European împotriva Italiei, scor 2-0.

ADVERTISEMENT

9. Germania de Vest – Spania 0 – 1, la EURO 1984

Nimeni nu le dădea prea multe șanse nici spaniolilor în faza grupelor la Campionatul European din 1984. Germania Federală avea nevoie doar de un punct pentru a se califica în semifinale de pe poziția a doua din grupă, iar naționala antrenată de Jupp Derwall a ratat dramatic calificarea, după ce Antonio Maceda a reușit să marcheze golul victoriei în minutul 90. Spania avea să piardă atunci finala împotriva Franței, scor 0-2, Michel Platini și Bruno Bellone înscriind pentru „Cocoșul galic”.

Grecia învinge Portugalia la ea acasă chiar la meciul de debut al EURO 2004

8. Portugalia – Grecia 1 – 2, la EURO 2004

Unul dintre cele mai mari șocuri din istoria Campionatului European a fost câștigarea marelui trofeu de către Grecia, la a douăsprezece ediție a turneului final din 2004. Totul a început cu victoria elenilor în grupe împotriva unei mari favorite, țara gazdă, Portugalia. De alfel, Grecia a câștigat finala de la Lisabona cu 1-0 chiar împotriva Portugaliei, primul mare eșec al lui Cristiano Ronaldo la nivel de echipă națională.

ADVERTISEMENT

7. Ucraina – Irlanda de Nord 0 – 2, la EURO 2016

Reprezintă prima victorie a Irlandei de Nord la Campionatul European după 34 de ani. Gareth McAuley deschidea scorul pentru britanici, iar Niall McGinn închidea tabela și scria istorie pentru naționala sa: „E probabil ceva nu se va mai întâmpla în următorii 30-40 de ani”, a spus atunci jucătorul nord-irlandezilor și mijlocaș al lui Aberdeen.

6. Rusia – Scoția 0 – 3, la EURO 1992

„Când o să intrați azi pe teren o să faceți ceva ce niciun alt fotbalist scoțian nu a reușit vreodată”, le-a spus selecționerul Andy Roxburgh, la ultimul meci din grupă al primului Campionat European din istoria Scoției. Victoria împotriva proaspăt destrămatei Uniuni Sovietice a rămas memoriabilă, în ciuda înfrângerilor în fața Olandei și a Germaniei.

ADVERTISEMENT

Belgia – Țara Galilor sau cea mai frumoasă noapte din istoria fotbalului galez

5. Olanda – Danemarca 0 – 1, în grupe la EURO 2012

„Portocala Mecanică” era favorită certă împotriva danezilor, lucru recunoscut chiar de selecționerul Morten Olsen, care a declarat înainte de meci: „Putem spune că suntem puțin invidioși pe olandezi și am vrea să fim în poziția lor. Sunt mari favoriți, fără niciun dubiu”, și-a adormit acesta adversarii.

4. Belgia – Turcia 0 – 2, în grupe la EURO 2000

Mustafa Denizli, selecționerul Turciei, a declarat după victoria în fața Belgiei că „este cea mai realizare în istoria de 77 de ani a fotbalului turc. Este un mare cadou pentru toată Turcia”. Hakan Sukur a fost eroul partidei după ce a reușit o dublă și a adus trei puncte naționalei „Semilunei”, care reușise doar un singur punct din primele două partide. Turcia ajungea astfel pentru prima oară în fazele superioare la un turneu final, eliminând una dintre țările gazdă.

3. Belgia – Țara Galilor 1 – 3, în sferturile EURO 2016

Pentru galezi, reprezenta cel mai important eveniment din ultimii 58 de ani la nivel de echipă națională, care s-a transformat în „cea mai frumoasă noapte din istoria fotbalul din Țara Galilor”. Ashley Williams, Robson-Kanu, care nici măcar nu avea o echipă de club la acel moment, i-au adus pe galezi în avantaj, după ce Radja Nainggolan deschisese scorul pentru Belgia. Rezerva Sam Vokes avea să dea lovitura de grație în minutul 85: „Ce gol incredibil. L-a trimis Thomas Meunier după țigări cu acea întoarcere. Dacă aș fi manager în Premier League l-aș semna imediat pe Hal Robson-Kanu”, a declarat atacantul galez John Hartson după acel meci extraordinar al lui Robson-Kanu.

Franța și Anglia au suferit cele mai mari umilințe din istoria Campionatului European

Toate aceste surprize pălesc când vine vorba de surprizele uriașe care au drept victime două campioane europene și mondiale: Franța, respectiv Anglia. Acestea vor rămâne cu siguranța în memoria tuturor suporterilor, dar mai ales pentru orgolioși francezi și englezi.

2. Franța – Grecia 0 – 1, în sferturile de finală ale EURO 2004

Franța a suferit una dintre cele mai dureroase eliminări din istoria echipei naționale, după ce a fost trimisă acasă de Grecia: „Acesta este cel mai important moment din istoria fotbalului grec”, a spus la final Angelos Charisteas. Ceea s-a adeverit în final, când elenii au cucerit titlul european pentru prima dată în istorie, o performanță inimaginabilă și irepetabilă, în fața „Les Bleus”, cu Zidane, Robert Pires și Thierry Henry.

1. Anglia – Islanda 1 – 2, în optimi la EURO 2016

„Vikingii” au reușit cea mai mare surpriză din istoria Campionatului European chiar împotriva naționalei Angliei. Islandezii reușeau să se califice pentru prima oară în istorie în sferturile de finală la un turneu final.

Kari Arnason a găsit o explicație foarte simplistă în urma acestei victorii antologice pentru istoria fotbalului mondial: „Noi am crezut tot timpul. Restul lumii nu, dar noi am crezut cu toții”. Pe de altă parte, fostul mare atacant al naționalei Albionului, Alan Shearer, a rezumat cel mai bine ce a reprezentat pentru întreaga națiune engleză acea înfrângere: „Cea mai jenantă prestație pe care am văzut vreodată din partea Angliei”, în condițiile în care Wayne Rooney a deschis scorul încă din minutul patru.

  • 2004 e anul în care Grecia a reușit surpriza și a câștigat Campionatul European
  • 1968 e anul în care Iugoslavia a jucat finala
  • 2 eliminări rușinoase a suferit Anglia
ADVERTISEMENT