Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Cum au ajuns Karlo Muhar şi Meriton Korenica la FCSB: „Au fost negocieri aspre! A intrat Universitatea Craiova pe fir”

FCSB a câștigat cursa pentru Karlo Muhar și Meriton Korenica, iar cei doi jucători ar putea fi piese importante în acest sezon. Cum au decurs negocierile cu foștii fotbaliști ai lui CFR Cluj
19.09.2026 | 12:35
Cum au ajuns Karlo Muhar si Meriton Korenica la FCSB Au fost negocieri aspre A intrat Universitatea Craiova pe fir
Cum a câștigat FCSB cursa pentru Meriton Korenica și Karlo Muhar. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Pe final de mercato, Gigi Becali a dat trei lovituri pe piața transferurilor: Meriton Korenica, Karlo Muhar și Denis Drăguș. Bogdan Mara, cel care s-a ocupat de intermedierea mutărilor lui Korenica și Muhar, a explicat cât de dificile au fost negocierile cu cei doi.

FCSB a câștigat cursa pentru Muhar cu echipe din Turcia și din Golf

Gigi Becali a pus ochii de foarte mult timp pe Karlo Muhar, iar acum a simțit că este momentul să-l aducă în sfârșit pe mijlocașul croat la FCSB. Bogdan Mara a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că fostul jucător de la CFR Cluj a avut oferte din Rusia, Turcia și din Golf, zone în care cluburile plătesc salarii foarte bune.

ADVERTISEMENT

În ciuda acestui fapt, FCSB a reușit să-l convingă să rămână în România: „Muhar, de când și-a reziliat contractul cu cei de la CFR Cluj, a avut mai multe discuții. Eu doar intermediez legătura dintre impresarul jucătorului și echipele care sunt interesate, pentru că nu sunt eu impresarul jucătorului. Discut detalii, după care ei sunt cei care decid mai departe. Muhar a avut mai multe oferte, din Rusia, Turcia și Golf. Au fost și alte echipe din România care s-au interesat de el.

FCSB a făcut o ofertă, nu s-a ajuns la un numitor comun, iar ulterior, într-o discuție a mea cu Meme și cu domnul Gigi Becali, mi-au spus că vor să-l ia, iar după negocieri destul de aspre am reușit să-l aducem. El a fost în discuții și cu Craiova, care a fost în discuții și cu Korenica. Nu s-a ajuns la un numitor comun acolo, iar domnul Gigi Becali și-a dorit acest jucător și a făcut o ofertă pe care Karlo Muhar a acceptat-o. Pot să vă spun că acum este foarte fericit de locul în care este, de ceea ce a găsit la FCSB, ce fel de club este, ce înseamnă un club mare în România. Chiar dacă a jucat la CFR, FCSB are un impact mult mai mare în România”, a declarat Bogdan Mara.

ADVERTISEMENT

Se reunesc Muhar și Dan Petrescu? Ce spune Bogdan Mara despre această posibilitate

În viitorul apropiat, Gigi Becali ar putea să încerce să-l pună pe banca tehnică pe Dan Petrescu, cu care deja a discutat despre acest aspect. Omul de afaceri a explicat că dacă fostul antrenor de la CFR Cluj ar veni la FCSB, atunci el va avea control deplin. Astfel, Muhar s-ar putea reuni cu fostul său antrenor de la Kaiseryspor și CFR Cluj:

ADVERTISEMENT

„(n.r. – Muhar a zis că l-ar aștepta pe Dan Petrescu la FCSB) Da, de ce nu? Muhar a fost un jucător pe care Dan Petrescu l-a plăcut foarte mult, la fel ca și pe Korenica. Pe Muhar l-a avut și la Kayserispor, la CFR Cluj în două ture… el este un jucător care are nevoie de puțin timp pentru a intra într-o formă foarte bună. A avut și o pauză de o lună de zile după ce a plecat de la CFR, dar după aceste trei săptămâni de pauză îl vom vedea la un nivel foarte bun”, a mai declarat Mara.

ADVERTISEMENT

Karlo Muhar, greu de convins! A făcut sacrificii financiare pentru a ajunge la FCSB

Karlo Muhar a renunțat la o sumă importantă de bani pentru a putea ajunge cât mai repede la FCSB, întrucât deja era liber de contract de o lună. Croatul a preferat să renunțe la partea financiară pentru a relua antrenamentele și meciurile oficiale. Chiar și așa, Muhar a fost foarte greu de convins:

„A făcut anumite sacrificii din punct de vedere financiar pentru a reuși acest transfer. Este o lege destul de ambiguă, el se putea transfera în orice țară liber de contract, doar în România nu. Nu este problema mea, dar este o discuție care trebuie analizată. Nu ar avea de ce un jucător liber de contract să nu se poată transfera în România. Și CFR Cluj a făcut o afacere bună, pentru că ar fi plătit mult mai mult dacă s-ar fi ajuns la FIFA, iar până la urmă a fost o situație profitabilă pentru ambele părți.

ADVERTISEMENT

A fost puțin mai greu cu Muhar decât cu Korenica, dar nici cu el nu a fost ușor. Korenica și-a dorit și el să facă pasul din punct de vedere sportiv, dar și din punct de vedere financiar. Toți cei care am lucrat cu el nu putem să avem decât cuvinte de laudă despre el. Este un caracter foarte bun și un jucător foarte bun. Este util, a jucat oriunde l-a pus antrenorul. Sunt convins că va fi un câștig”, a conchis Bogdan Mara, la FANATIK SUPERLIGA.

Bogdan Mara, DEZVALUIRI DE CULISE despre TRANSFERURILE lui Muhar si Korenica la FCSB