România va da piept cu naționala din Cipru pentru a patra oară în noul mandat al lui Mircea Lucescu ca selecționer al naționalei. Federația Cipriotă de Fotbal a anunțat câte bilete sunt destinate suporterilor români și care va fi prețul pentru achiziționarea lor.
Următoarea acțiune a naționalei de fotbal a României va avea loc în luna septembrie, când selecționata lui Mircea Lucescu va disputa un meci amical și unul oficial. Tricolorii vor întâlni reprezentativa Canadei într-o partidă amicală, pe 5 septembrie, iar patru zile mai târizu, pe 9 septembrie, vor călători la Nicosia, acolo unde vor juca împotriva Ciprului, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026.
După ce în luna octombrie a anului trecut tricourile galbene au împânzit stadionul din Larnaca, suporterii români sunt gata să ia cu asalt și Nicosia, unde se va disputa meciul de această dată.
Federația de Fotbal a Ciprului a anunțat punerea în vânzare a biletelor, iar fanii „tricolorilor” le vor putea achiziționa pentru prețul de 10 euro. În urma discuțiilor reprezentanților FRF cu ciprioții, „Zidul Galben” va putea fi alcătuit din 4.500 de suporteri.
Din cele 4.500 de bilete, 2.500 sunt destinate românilor care fac deplasarea din țară, în timp ce 2.000 dintre ele sunt pentru românii stabiliți în Cipru.
Pe lângă biletul valid, pe care îl puteți achiziționa de pe site-ul Federației Cipriote, la accesul pe stadion este obligatorie obținerea unui Card de Fan Digital pentru accesul pe stadion:
„Pentru fiecare comandă, indiferent de numărul de bilete achiziționat, este necesară completarea următoarelor informații: nume și prenume, sex, data nașterii, serie și număr CI sau pașaport, număr de telefon mobil. Accesul pe stadion este permis doar pe baza unui bilet valid, indiferent de vârstă. De asemenea, este obligatorie obținerea Cardului de Fan Digital prin portalul The Application – Digital Citizen – Gov.cy”, explică Federația Română de Fotbal pe frf.ro.