Au fost puse în vânzare biletele pentru Hermannstadt – FCSB! Cât costă un tichet

Razvan Nicolae   
în Casa Pariurilor Liga 1
28/09/2018, 13:10
Au fost puse în vânzare biletele pentru Hermannstadt – FCSB! Cât costă un tichet GALERIE FOTO
Au fost puse în vânzare biletele pentru Hermannstadt - FCSB

Hermannstadt – FCSB se va disputa duminică, de la ora 21:00, în etapa a 10-a din Liga 1 Betano, iar biletele au fost puse deja în vânzare. Stadionul echipei din Sibiu este în proces de renovare, astfel că partida contra vicecampioanei României se va juca pe stadionul “Trans-Sil” din Târgu Mureş.

Fanii echipei sibiene îşi pot achiziţiona de vineri bilete pentru meciul cu FCSB, iar preţurile variază între 10 şi 30 de lei. Acestea pot fi cumpărate de la casa de bilete a stadionului “Municipal” din Sibiu, dar şi online. În ziua meciului, tichetele vor putea fi achiziţionate şi de la stadionul “Trans-Sil” din Târgu Mureş.

Copiii sub 14 ani nu au nevoie de bilet la Hermannstadt – FCSB

Copiii sub 14 ani, însoţiţi de un adult, nu vor avea nevoie de bilet la meciul Hermannstadt – FCSB. “Sibienii pot achiziționa mâine bilete la meciul de duminică, de la ora 10.00 până la ora 18.00, de la casa de bilete de la Stadionul Municipal din Sibiu. Preţul unui bilet în peluză , tribuna 1 şi tribuna 2 este 10 lei, iar în tribuna 0 – 30 lei. Nu uitați că bilete se pot cumpăra şi online. Copiii sub 14 ani, însoțiți de un adult, beneficiază de intrare gratuită. Va așteptăm! Hai Sibiu!”, au anunţat oficialii clubului Hermannstadt pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Alexandru Pelici, antrenorul celor de la Hermannstadt, a susţinut că îşi doreşte să obţină un rezultat cât mai bun cu FCSB. “Întotdeauna un meci cu FCSB e o onoare pentru orice echipă care joacă cu FCSB, e echipa cea mai titrată din fotbalul românesc, sperăm să ne ridicăm la nivelul lor. Să sperăm că vom face un rezultat bun şi cu FCSB”, a declarat Alexandru Pelici după ce Hermannstadt a obţinut calificarea în optimile de finală ale Cupei României. Sibienii au învins-o în 16-imi pe Academica Clinceni, scor 2-0, iar în optimi o vor întâlni pe FC Voluntari.

Au fost puse în vânzare biletele pentru Hermannstadt - FCSB, meci din etapa a 10-a din Liga 1 Betano
Au fost puse în vânzare biletele pentru Hermannstadt – FCSB, meci din etapa a 10-a din Liga 1 Betano
Închide ×