FCSB a părăsit Conference League încă din turul 2 preliminar după 3-7 la general cu FK Auda. Oskars Rubenis, fundașul stânga al letonilor, a dezvăluit detaliul incredibil care a condus la eliminarea roș-albaștrilor. Aroganțele lui Mihai Stoica și ale lui Gigi Becali s-au întors ca un bumerang împotriva echipei bucureștene.
Fotbalul românesc a bifat un nou episod trist în ceea ce privește eliminările din cupele europene. FK Auda a învins FCSB cu 7-3 la general și a trimis acasă fosta campioană a României încă din turul 2 preliminar Conference League. Letonii au avut o motivație în plus prin toate declarațiile arogante din partea FCSB-ului înaintea returului. Cuvinte precum „slabi” sau „niște bezmetici” nu au rămas în van, ci au ajuns direct la urechile lor.
Oskars Rubenis (27 de ani), om de bază în defensiva balticilor, a dezvăluit pentru Sporta Centrs că antrenorul lui FK Auda a folosit la maximum declarațiile sfidătoare ale lui MM Stoica și Gigi Becali: le-a printat și le-a lipit peste tot, pe pereții vestiarului și chiar și în sala de forță: „A fost afișat foarte mult din ce a spus președintele lor: cât de slabă e apărarea noastră, că ne vor învinge, că nu li s-au dat penalty-uri – toate scuzele alea. Gura mare, dar cu faptele a fost mai slab de data asta!”, a dezvăluit Rubenis.
Mai mult, fotbalistul letonilor este de părere că discursul lui Mihai Stoica a creat o presiune uriașă și complet inutilă pe umerii propriilor fotbaliști. „Cred că și jucătorilor lor le-a oferit o presiune suplimentară, care poate i-a încurcat să marcheze. Da, bineînțeles, ei sunt o echipă superioară – au un buget mult mai mare, au cumpărat un jucător cu un milion de euro. Dar per ansamblu, victoria noastră a fost foarte meritată”, a mai punctat Oskars Rubenis.
FK Auda câștigase cu 3-2 meciul tur din Ghencea, însă „roș-albaștri” au pus eșecul suferit pe seama arbitrajului. Ulterior, Mihai Stoica a avut un discurs acid la adresa formației baltice înaintea returului, neezitând să îi catalogheze. „Ăia sunt slabi, despre ce vorbim? Niște bezmetici!”, declara Mihai Stoica, în direct la TV Prima Sport.