Dinamo a pierdut în urmă cu șase luni mai mulți jucători extrem de importanți și de valoroși din lot. Gruparea din „Ștefan cel Mare” anunță, prin vocea directorului tehnic, că a demarat deja negocierile pentru prelungirea contractului cu unii jucători-cheie din lotul lui Kopic. Ce nume sunt pe această listă.
Încă de la începutul acestui an, Dinamo a început discuțiile pentru prelungirea înțelegerii cu stâlpul defensivei, togolezul Kennedy Boateng. Fundașul central de 29 de ani, care a alcătuit alături de Nikita Stoinov drept cel mai bun cuplu de fundași centrali ai anului 2025 la Super Gala Fanatik 2025, ezită încă să semneze. Discuțiile continuă.
În paralel, oficialii „câinilor” duc astfel de negocieri și cu alți jucători de bază. Prezent în platoul FANATIK DINAMO, directorul sportiv al echipei, Cosmin Mihalescu, a spus că se discută în aceste zile pentru prelungire cu Raul Opruț, Cătălin Cîrjan și Eddy Gnahore. Primul a fost eroul meciului pe care Dinamo l-a câștigat cu Hermannstadt, scor 2-1.
„(Exceptându-l pe Boateng, sunt alte contracte la Dinamo care ard să fie prelungite?) Nu ard să fie prelungite, dar vrem să mai prelungim și cu Raul (n.r. Opruț). Vrem să prelungim pentru că îl vedem ca pe o parte importantă a proiectului nostru în continuare. Cătălin (n.r. Cîrjan), sigur, e în discuție.
Și Eddy (n.r. Gnahore), sigur, e o situație puțin mai specială pentru că el a semnat iarna trecută în cantonamentul din Antalya, acum suntem din nou în ultimele șase luni. E clar că ne-am dori cu toții să fie cu noi în continuare. Trebuie să găsim doar forma sub care putem continua. Din punct de vedere financiar și a duratei contractuale și…Nu, nu am discutat încă (n.r. cu Gnahore)”. a declarat Mihalescu.
Președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, a dezvăluit, în urmă cu o săptămână, la FANATIK SUPERLIGA, motivul pentru care Kennedy Boateng nu a semnat încă prelungirea contractului cu echipa aflată pe podiumul campionatului. Astfel, propunerea clubului a fost o înțelegere pe 4 ani, iar fundașul își dorește, momentan, un contract doar pe 2 ani cu Dinamo.
„Realitatea e următoarea. Am avut o discuție. I-am făcut o propunere pe 4 ani. Discuția era așa… În contextul în care ar semna pe 4 ani, ar avea o sumă asigurată, un salariu foarte bun pentru România pe 4 ani.
(…) A revenit la noi, înainte de plecarea în cantonament, și ne-a spus că ar vrea pe 2 ani, nu pe 4. Apoi, Cosmin (n.r. Cosmin Mihalescu, directorul sportiv al lui Dinamo) a avut o discuție mai detaliată apropo de ce își dorea el și de ce putem noi să ne asumăm. Au plecat de la masă strângându-și mâna că mergem așa și punem pe hârtie, apoi semnăm pentru 2 ani. Nu îl avem semnat în momentul acesta!”, a spus Nicolescu.