News

Au poliţiştii normă de amenzi? Explicaţia oficială a Poliţiei Române

18.04.2020 | 11:38
Au politistii norma de amenzi Explicatia oficiala a Politiei Romane
ADVERTISEMENT

În ultimele zile, în spațiul public au circulat mai multe informații conform cărora persoane vârstnice din diferite regiuni ale țării au fost aspru amendate de polițiști, pe motiv că nu au respectat intervalul orar în care autoritățile le permit să părăsească domiciliul pentru a-și face cumpărăturile. Un astfel de exemplu este cel al bărbatului din localitatea Rădești, județul Alba, care a fost nevoit să scoată din buzunar 2.000 de lei pentru că, potrivit spuselor sale, planta panseluțe în fața casei.

Poliția Română susține că nu există o normă de amenzi. Câte au fost aplicate persoanelor de peste 65 de ani în ultimele 24 de ore

În aceste condiții, un val de critici s-a abătut asupra oamenilor legii, acuzați că profită de starea de urgență instituită în contextul răspândirii coronavirusului pentru a-și duce la îndeplinire norma de amenzi. În replică, Inspectoratul General al Poliției Române susține că agenții nu fac altceva decât să aplice legea, sancționând ca atare orice persoană care încearcă să o încalce.

ADVERTISEMENT

Totodată, prin intermediul comunicatului de presă dat publicității în cursul zilei de sâmbătă, instituția anunță că în ultimele 24 de ore, doar 50 dintre cele 7.000 de amenzi aplicate au vizat persoane de peste 65 de ani. Cât despre informația privind sancţionarea unei persoane pentru faptul că a depăşit cu câteva minute perioada de deplasare prevăzută prin Ordonanţele Militare, IGPR precizează că în urma cercetărilor a reieșit faptul că este vorba despre un fake news publicat fără citarea poziției oficiale a Poliției Constanța.

Comunicatul Poliției Române după acuzațiile privind o eventuală normă de amenzi

Poliţiştii un au normă de amenzi. Colegii mei sunt instruiţi să respecte drepturile şi libertăţile cetăţenilor, să analizeze obiectiv fiecare caz în parte şi să aplice măsurile legale doar atunci când situaţia o impune.

ADVERTISEMENT

Misiunea noastră este siguranța cetățeanului, iar prevenirea criminalității rămâne prima noastră opțiune. Scopul poliţiştilor în aceste zile nu este acela de a sancţiona, ci este acela de a fi alături de oameni, în special pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Aşadar, aceste măsuri generale pentru prevenirea COVID-19 trebuie respectate de toată lumea.

Referitor la o ştire apărută pe un site din Constanţa cu privire la sancţionarea unei persoane de peste 65 de ani pentru faptul că a depăşit cu câteva minute perioada de deplasare prevăzută prin Ordonanţele Militare, oficialul IGPR a precizat că, în urma cercetărilor, a reieşit faptul că această ştire este falsă şi a apărut fără a fi prezentat punctul de vedere al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.

ADVERTISEMENT

Recomandăm tuturor cetăţenilor să se informeze doar din surse oficiale şi amintim că legislaţia din România sancţionează comunicarea de informaţii false. Știm că sancțiunile pot părea mari, însă vreau să fac o precizare. Scopul polițiștilor nu este acela de a sancționa, ci de a fi alături de oameni pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Așadar, aceste măsuri generale de prevenire a răspândirii COVID-19 trebuie respectate de toată lumea. Ca să avem o imagine clară asupra realității, s-a făcut o verificare punctuală la nivelul Poliției Române în ultimele 24 de ore.

ADVERTISEMENT

Din această analiză a reieșit că din totalul de aproape 7.000 de sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea măsurilor de circulație prevăzute în Ordonanțele Militare, doar 50 au fost aplicate persoanelor de peste 65 de ani.

Vă asigurăm că în aceste zile vom fi la datorie pentru a ne asigura că fiecare dintre dumneavoastră veți petrece aceste sărbători în siguranță. Vă rugăm să stați acasă, să respectați prevederile Ordonanțelor Militare și să aveți grijă de cei dragi. Vă dorim sărbători luminate”, a transmis purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan.

ADVERTISEMENT