AUDIO. Dialog în LACRIMI cu Irina Begu, despre o problemă medicală ascunsă. Românca şi-a vărsat amarul şi a dezvăluit lucruri neştiute, după înfrângerea din turul 1

29 mai 2017. O zi banală de vară, cu temperaturi ce sar de 30 de grade. La Paris, se mănâncă tenis pe pâine perioada asta şi se bea pe nerăsuflate orice lichid îţi pică la îndemână. Roland Garrosul ne arde la propriu şi la figurat, iar uriaşul complex din sud-vestul capitalei Franţei este un furnicar în care cu greu mai poţi să te deplasezi.

“Hai prin spate că pe aici e blocat tot, n-ai cum să înaintezi”, îmi transmite Ştefan Alecsiu, vestitul comentator al Radio România Actualităţi, în drumul spre terenurile 8 şi 16, acolo unde joacă Irina Begu şi Patricia Ţig. Facem stânga-mprejur şi ocolim arena Suzanne Lenglen. Dăm din coate, ne călcăm pe picioare cu mulţi “gură cască” la cele două monitoare gigant amplasate la intrarea în al doilea stadion de la Roland Garros şi, într-un final ajungem la locul faptei.

Dacă Patricia a ieşit repede din calcule, abandonând din cauza durerilor groaznice la spate lupta cu Pavlyuchenkova, în Irina ne punem toate speranţele. Joacă împotriva unei sportive din afara top 100 şi, teoretic, n-ar trebui să aibă emoţii. Şi doar ea ne-a mai rămas pe ziua de luni, după ce Monica Niculescu a pierdut lupta cu Kontaveit şi ne-a anunţat că se gândeşte să renunţe la circuitul feminin de simplu, în timp ce Ana Bogdan a prins o zi foarte slabă cu o tunisiancă “lucky loser”, ajunsă în turul 1 după ce pierduse în calificări.

Când frustrarea unui tiebreak pierdut nu înseamnă doar nervi

Irina însă pierde serviciu după serviciu. Reuşeşte apoi să refacă ecartul, duce setul 1 în tie break, dar acolo pierde fără drept de apel. Şi are un moment de frustrare maximă. Dă cu racheta de pământ şi se ceartă cu oficialul din scaun, la o minge pe care o văzuse “afară”. Doar ea, nu şi arbitrul. E clar, ceva nu e în regulă. Şi, totuşi, mai e un set.

Degeaba însă, pentru că scenariul este acelaşi, cu Irina alergând după columbianca Duque. Pe care, din păcate, nu a mai prins-o decât la fileu, la strângerea de mână de final de meci. “O fi de la umezeala asta nenorocită”, ne spunem, în drum spre centrul de presă, acolo unde aveam s-o aşteptăm pe Irina pentru un postmatch interviu ce avea să devină epic.

Venită la ora stabilită pentru întânire, Irina afişa o mină de om dărâmat. Se vedea cu ochiul liber că dincolo de privirea pierdută se ascunde mai mult decât supărarea unei înfrângeri în turul 1 la Roland Garros. Am reuşit să legăm un dialog care s-a transformat în lacrimi la mijlocul său, din care cu toţii, sportivi sau suporteri, avem de învăţat. Irina s-a deschis ca o carte pe care trebuie să o citim cu atenţie, dincolo de foile sale. Să înţelegem că în spatele unei înfrângeri, a unei mingi puţin în aut sau a unui serviciu în fileu, se pot ascunde dureri fizice şi mentale. Pe care trebuie să le privim în profunzimea lor.

Irina Begu, cu lacrimi în ochi despre boala care i-a dat anul peste cap 

Nu aţi văzut-o sau auzit-o pe Irina Begu plângând sau plângându-se niciodată până acum. Probabil, nici nu o veţi mai auzi prea curând. Fata noastră, care ne-a adus punctul decisiv la calificarea în Fed Cup contra Marii Britanii, la Mamaia, şi-a deschis rănile în faţa microfonului, a “sângerat” în a doua parte a interviului şi şi-a expus frustrările cu lacrimi în ochi, înghiţindu-şi sughiţurile cauzate de o problemă medicală ascunsă opiniei publice. O boală specifică celor care joacă tenis, ce “doare îngrozitor”, dar care îi poate face Irinei cariera franjuri, dacă nu o tratează corespunzător. Şi nu ia repaus obligatoriu! Sunt lucruri pe care omul din fotoliu nu le ştie. Pe care nu le vede, dincolo de scorul sec afişat pe ecran.

Reacţia Irinei nu este de blamat. Şi poate inclusiv ea ne va blama că am decis să o facem publică. Ne asumăm acest risc. Însă o facem pentru că adevărul vindecă şi curăţă şi rănile, şi frustrările. Iar Irina a făcut un prim pas foarte important spre vindecare. Mentală şi apoi fizică. Pentru că, dincolo de Simona Halep, o avem pe ea. Şi pentru că o vrem acolo sus, unde ştim că poate să revină. Aşa cum singură recunoaşte: “Tot eu am fost pe locul 22, tot eu am făcut punctele astea pierdute acum.”

Digisport.ro

FOTO Proteste la Munchen. ”Nici nouă nu ne place de tine! Ieși de pe stadionul nostru” / ”Își mulg fanii ca pe vaci”

Nu am transcris discuţia de 10 minute cu sportiva noastră pentru că orice exclamaţie sau puncte de suspensie nu ar putea să redea emoţia pe care o transmite Irina în acest interviu transformat în dialog. Vă invităm să-l ascultaţi. Şi să-l înţelegeţi. Pentru noi, tenisul este doar un sport. Pentru ei, cei de la fileu, este mai mult decât atât, mai mult decât un simplu serviciu.

Da, ei câştigă bine. Da, avem dreptul să fim dezamăgiţi când pierd. Dar ei sunt cei care ne dau speranţele. Care ne bucură. Ei sunt vedete, dar tot ei sunt cei care rămân singuri în faţa problemelor de sănătate, ca nişte oameni simpli, ca noi toţi. Mai ales atunci când noi blamăm, iar ei au lacrimi în ochi, în afara terenului. Departe de alţi ochi.

Capul sus, Irina.