ADVERTISEMENT
News

AUR atacă la Curtea de Apel restricțiile impuse de Guvern în starea de alertă

Autor: Adrian Baciu | 13.04.2021 | 11:41
AUR atacă la Curtea de Apel restricțiile impuse de Guvern în starea de alertă
AUR atacă la Curtea de Apel restricțiile impuse de Guvern în starea de alertă. Sursa foto: hepta.ro

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a atacat, marți, la Curtea de Apel București, restricțiile impuse de Guvern în timpul stării de alertă.

ADVERTISEMENT

Măsurile contestate de tânăra formațiune politică parlamentară sunt carantina națională, închiderea școlilor, obligativitatea purtării măștii la orele de curs și programul magazinelor.

Cei de la AUR spun că ridicarea restricțiilor ”lipsite de fundament teoretic şi practic” va restabili ”libertatea românilor: de gândire, de credinţă, de exprimare, de asociere, de mişcare, de iniţiativă, dar şi accesul liber la activităţile economice”.

ADVERTISEMENT

Partidul AUR contestă la Curtea de Apel restricțiile impuse de Guvern pentru combaterea pandemiei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a demarat procedurile de contestare la Curtea de Apel a restricţiilor impuse de Guvern pe parcursul stării de alertă, restricţii pe care co-liderul formațiunii, senatorul Claudiu Târziu, le cataloghează drept ”abuzive” şi “ineficiente”.

”Carantina națională, închiderea şcolilor şi susţinerea orelor online, lockdown-ul pentru elevi, mascat sub forma vacanţei prelungite, purtarea măştilor în sălile de curs, acolo unde orele se desfășoară fizic, dar şi în spaţiile deschise, limitarea drastică a programului de funcționare al magazinelor şi al altor operatori economici sunt măsurile contestate de AUR la Curtea de Apel.

ADVERTISEMENT

Unica performanţă a acestei guvernări în vreme de criză sanitară este că a indus frica în rândul românilor: frica de spitale, frica sa iasă pe stradă, frica de a mai vorbi cu prietenii, cu familia, frica de a nu mai avea ce pune pe masă a doua zi, frica privind viitorul copiilor.

Nu mai putem continua această politică a restricţiilor abuzive care îşi dovedesc zi de zi ineficiența”, a declarat marţi senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, într-un comunicat de presă.

ADVERTISEMENT

George Simion: ”Viața trebuie să revină la normalitate”

Co-președintele AUR, deputatul George Simion, afirmă și el în comunicatul partidului că ”măsurile absurde” trebuie ridicate şi viaţa românilor trebuie să revină la normalitate.

”AUR consideră că ridicarea restricţiilor lipsite de fundament teoretic şi practic va restabili libertatea românilor: de gândire, de credinţă, de exprimare, de asociere, de mişcare, de iniţiativă, dar şi accesul liber la activităţile economice, aspecte esenţiale într-o democraţie”, se mai arată în anunțul AUR.

ADVERTISEMENT

Pe 9 aprilie, Guvernul a adoptat prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu 13 aprilie.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!