Promovarea în funcția de președinte de onoare al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a globalistului Călin Georgescu, precum și dorința lui George Simion de a-l aduce în partid pe europarlamentarul Cristian Terheș par să fi produs disensiuni în rândul conducerii.
Totul a pornit la începutul acestei săptămâni când Călin Georgescu, propus ca președinte de onoare al AUR, a făcut o serie de declarații glorificatoare la adresa legionarilor și a Mareșalului Antonescu. La câteva zile distanță, presa a scris că două nume importante din partid, co-președintele Claudiu Târziu și senatorul Sorin Lavric ar dori debarcarea din partid a lui George Simion pentru promovarea lui Georgescu. Aceștia susțin că declarațiile și pozițiile asumate de Călin Georgescu ar dăuna partidului, Târziu susținând că ar prefera în funcția de președinte de onoare pe cineva precum președintele Academiei, Ioan Aurel Pop.
Într-o declarație pentru FANATIK, George Simion, aflat zilele acestea într-un turneu în Europa, a declarat că nu există disensiuni între liderii partidului. În ceea ce privește declarațiile lui Călin Georgescu de glorificare a legionarilor, Simion susține că ele au fost făcute „dincolo de domeniul de specialitate al acestuia” și că este de datoria lui să și le clarifice public.
„În urma întâlnirilor cu parlamentarii AUR din 30 decembrie și 24 ianuarie, domnului Călin Georgescu i s-a propus funcția de președinte de onoare pe care acest a li acceptat-o. Săptămâna trecută, la o emisiune, domnul Georgescu a făcut niște declarații care exced competențele dumnealui, acelea de inginer în domeniul agriculturii și de expert în dezvoltare durabilă, trimis de România la ONU exact ca expert în dezvoltare, și a făcut niște remarci legate de istorie pe care sper să le clarifice în următoarele apariții. Au fost niște declarații nefericite.
În rest nu cred că este cazul să mă dea cineva afară din partidul AUR. Nu cred că există niciun fel de tensiuni cu colegii Târziu sau domnul Lavric. Eu sunt plecat de șapte zile din țară, și nu cred că au apărut între timp. Ultima oară când am fost în țară nu erau. E clar însă că săptămâna asta, de când au apărut noile sondaje, au apărut foarte multe articole false, denigratoare. Sunt prea mulți oameni care nu mai pot de grija noastră. Bănuiesc că așa este când ești a doua forță politică din România”, a declarat pentru FANATIK co-președintele AUR George Simion.
Într-o declarație pentru Europa Liberă, Claudiu Târziu a susținut că după declarațiile controversate ale lui Georgescu există acum suficiente motive pentru a se renunța la candidatura sa. „Sunt suficiente elemente să renunțăm la această propunere și să nu o trimitem mai departe spre votul Congresului. Cred că prezența lui Georgescu în funcția de președinte de onoare ar face deservicii. Pentru a obține o astfel de funcție este nevoie de anumite criterii: o contribuție decisivă la formarea și evoluția partidului sau să fie o personalitate a societății care a făcut lucruri bune pentru România, iar domnul Georgescu nu îndeplinește niciun criteriu”, a susținut co-președintele AUR.
„După ce a spus a spus ultimele dăţi despre Ion Antonescu şi Corneliu, sunt foarte slabe şanse să mai fie ales în această funcţie pentru că atunci a gafat, a gafat foarte mult, făcând rău partidului AUR”, a susținut și senatorul Sorin Lavric într-o declarație pentru „Adevărul”.
Călin Georgescu a fost propunerea AUR pentru funcția de premier după alegerile din toamna anului 2020. CV-urile publice îl descriu ca pe un expert în domeniul dezvoltării durabile, care a lucrat 17 ani în sistemul ONU.
„Dr. Călin Georgescu este un cunoscut expert internațional în domeniul dezvoltării durabile. A lucrat 17 ani în sistemul ONU, deținând diferite funcții în cadrul Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu și raportor special al ONU pentru deșeurile toxice și periculoase din cadrul Biroului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului.
De asemenea, a coordonat Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă din România în 1999 și 2008 și a fost director al Departamentului Organizațiilor Economice Internaționale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Este membru al Clubului de la Roma internațional și a fost președintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma, în perioada 2013-2015”, a fost prezentarea acestuia atunci când numele său a fost vehiculat pentru funcția de premier.
Într-un interviu pentru TVR în 2018 acesta s-a declarat un susținător al lui Donald Trump, în timp ce despre Angela Merkel a spus că „ar trebui să se arunce cu capul într-un lac, pentru că a distrus poporul german”.
„Trump, într-adevăr, cred că poporul american are o mare șansă cu Donmald Trump. Adică avea nevoie de un cowboy, avea nevoie de un John Wayne, și asta face Trump, astăzi, greu înțeles, însă este singurul care a început să spună adevărul și să mărturisească adevărul. A venit și după o, probabil cea mai mare catastrofă americană, Barack Obama, care cred, de altfel, că a fost salvat și ar trebui să-i ridice o statuie soției lui, Michelle Obama. Ea l-a salvat, ea a avut leadership”, declara atunci Călin Georgescu în interviul pe teme de politică externă de la TVR.
Una din temele asupra căreia Călin Georgescu a fost chestionat a fost apartenența sa în think-tank-ul Clubul de la Roma, o organizație globalistă care vine în conflict cu naționalismul și suveranismul promovat în special de AUR. Poziția adoptată de Georgescu a fost să susțină că organizația în fapt s-a îndepărtat de la valorile ei inițiale, suveranismul fiind una dintre ele, în opinia sa, și că și-a dat demisia în momentul în acestei transformări. Printre românii care au făcut parte din Clubul de la Roma se numără guvernatorul BNR, Mugur Isărescu și matematicianul Solomon Marcus.
„Referitor la Clubul de la Roma, nu este un club masonic, și așa cum a fost fondat de la bun început – au fost niște oameni redutabili uniți de un geniu al gândirii planetare în 1958, și anume Aurelio Peccei. El a înțeles foarte bine ceea ce trăim azi, faptul că suveranitatea unei țări este importantă și nimeni nu are voie să fure resursele țării respective. Pentru doi ani de zile am fost și președintele Clubului de la Roma pentru Europa. Ulterior în acest club s-au intersectat personaje cu vedere neo-marxiste, globaliste, tocmai de aceea mi-am dat și demisia”, a spus Călin Georgescu într-un interviu acordat joi, 3 februarie.
„Niciodată nu am fost globalist. Imperiul globalist în esenţă a acţionat pe următoarele direcţii: lăcomia, distrugerea resurselor naturale, distrugerea mediului înconjurător, sclavia în corporaţii şi state servile cum este astăzi România. Toate acestea au făcut obiectul proiectelor Clubului de la Roma exact invers, ca să combată aşa ceva. Întotdeauna Clubul de la Roma, prin naşterea lui, prin primul raport, Limitele Creşterii, exact asta a făcut. Ulterior, când aceste lucruri au fost intersectate de marile forţe globaliste, atunci eu, ca şi alţi colegi de-ai mei, am părăsit această Asociaţie”, declara Georgescu într-un alt interviu.
La începutul acestui an, fosta senatoare AUR, Diana Șoșoacă a lansat o serie de acuzații la adresa lui Georgescu tocmai prin prisma legăturilor sale cu Clubul de la Roma. „Te-au pus Soros şi aşa te-au pus serviciile străine şi române, să vii în România şi după ce ai făcut parte în Clubul de la Roma, să spui că ai ieşit de acolo şi din masonerie unde nu eşti decât cu picioarele înainte şi să faci pe patriotul construind case cu bani de unde bani? Da, de la dezvoltarea durabilă”, spunea în 5 ianuarie 2022 Diana Șoșoacă într-o serie de atacuri la adresa lui Simion, Georgescu și Terheș.
Cristian-Vasile Terheş a fost ales europarlamentar pe lista PSD, în urma scrutinului din 26 mai 2019, fiind cunoscut mai mult pentru pozițiile sale anti-vacciniste, refuzul de a prezenta Certificatul Verde la intrarea în Parlamentul European aducându-i și o sancțiune financiară. Anterior, în mai 2020, Terheș anunța că își dă demisia din PSD pentru a se înscrie în grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, și că va susține în PE, în numele PNȚCD, toate inițiativele favorabile României.
Terheș și-a câștigat susținerea din partea PSD după ce a devenit o voce importantă în corul anti-DNA și anti-Justiție din epoca Dragnea, fiind unul din invitații permanenți la posturile Antena3 și România TV în acea perioadă. A fost unul din susținătorii Referendumului pentru familie din 2018, după al cărui eșec declara că se teme că „agenda homosexuală din România va deveni mai violentă”.
Totuși, Terheș a descoperit celebritatea în anul 2012, atunci când era un critic al PSD și unul dintre susținătorii președintelui Traian Băsescu. În 2014, Terheș a fost implicat în campania pentru prezidențiale, mobilizând alegătorii la vot împotriva fostului premier Victor Ponta. „Aceste alegeri trasează direcția viitoare a României: spre est sau spre vest. Spre Rusia si China, sau spre Europa și Statele Unite. Spre totalitarism sau spre libertate și progres. Referitor la corupți, vreau să spun ca sunt de-a dreptul scandalizat de modul cum guvernanții mituiesc Biserica, iar preoții tac în fața corupției. Corupția este o forma de asuprire a maselor, de exploatare, de sclavagism”, declara fostul preot.
În același an Terhes propunea partidelor parlamentare, în numele „Coaliției românilor pentru combaterea corupției”, să se angajeze public, în fata electoratului din țară și din diaspora, că vor lua anumite măsuri de susținere a luptei împotriva corupției.