AUR, partidul condus de George Simion, a anunțat sâmbătă că va sesiza Comisia de la Veneția, OSCE și GRECO, după ce judecătorii CCR au anulat alegerile parlamentare și lansează o petiție prin care cere alegeri libere în România.
”Alianţa pentru Unirea Românilor a lansat sâmbătă, 7 decembrie, o petiţie prin care cere alegeri libere. Petiţia poate fi semnată de toţi cetăţenii români nemulţumiţi de abuzul făcut de actuala putere prin anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Petiţia va ajunge atât la Comisia de la Veneţia, cât şi la celelalte instituţii europene, precum Consiliul Europei, OSCE şi GRECO”, a transmis AUR printr-un comunicat de presă.
De asemenea, președintele partidului a transmis că va depune personal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cerere de anulare a deciziei CCR.
”Vă rog pe fiecare dintre voi să semnaţi petiţia adresată Comisiei de la Veneţia, OSCE şi GRECO. Mâine vom fi în faţa ICCJ pentru a depune, eu, în calitate de competitor electoral, plângere şi solicitare de anulare în casaţie a hotărârii CCR. La fel o să facă şi domnul Călin Georgescu, împreună cu staff-ul său”, a declarat George Simion.
După ce vineri le-a cerut simpatizanților AUR să ”nu răspundă la provocări” și să nu iasă în stradă, liderul AUR s-a răzgândit și a anunțat că duminică, la ora 13.00, va avea loc un protest, la secțiile de votare.
”Noi mâine(duminică) la 13:00 mergem pașnic cu aceste hârtii la secțiile de vot. PAȘNIC! Mai devreme sau mai târziu ajungem la alegeri libere!”, a scris George Simion pe Facebook.
Într-o altă postare, președintele AUR a subliniat că pe ordinea de zi a ședinței Biroului Electoral Central se află mai multe cereri de anulare a alegerilor parlamentare și a acuzat că se vrea invalidarea scrutinului.
”Vor să invalideze și alegerile parlamentare! Pe ordinea de zi a ședinței BEC parlamentare de după-amiază:
1. REPER (prin reprezentantul BEJ Argeș) – anularea alegerilor (POT).
2. SOS (candidat Maramureș) – invalidarea mandatelor la nivel național până la clarificarea situației (“finanțarea POT”).
3. SOS (candidat Iași) – invalidarea listelor POT.
4. SOS (2 candidați Caras-Severin) – invalidarea listelor POT.
5. PNCR (prin avocat) – cerere anulare alegeri.
6. ADN (candidat Bacău) – cerere anulare alegeri (inclusiv pentru motivul că propriul partid ar fi fraudat competiția electorală…).
7. REPER (prin copreședinți) – cerere anularea alegerilor.
8. Forța Dreptei (prin 2 candidați) – cerere anularea alegerilor.
9. SOS Giurgiu (prin Naipeanu) – invalidarea mandatelor POT”, a transmis George Simion.
Mai mult, el a menționat că petițiile privind organizarea de alegeri libere ce va fi înaintată Comisiei de la Veneția, OSCE și GRECO, va fi gata în cursul zilei de sâmbătă.