Participantul de la Pro TV a avut o experiență neplăcută la „Vocea României”, show în care a participat în anul 2013. La momentul respectiv cântărețul a ajuns să facă parte din echipa coordonată de Loredana Groza.
Aurel Niamțu s-a contrariat cu unul dintre jurații de la emisiunea „Vocea României”. Concurentul s-a declarat nemulțumit de felul în care a fost tratat de Horia Brenciu, artistul care atunci făcea parte dintre jurați.
„Brenciu m-a criticat nepotrivit încă de la prima ediție. El a comentat stilul meu de cântat românește, însă el habar nu are să cânte în românește. L-am ascutat și mi s-a făcut rău.
El cânta doar în engleză ceea ce este mult mai ușor. Nu dau doi bani pe Horia Brenciu ca și artist”, a spus Aurel Niamțu în urmă cu mai bine de 9 ani, conform click.ro.
Conflictul a început după ce vedeta i-a reproșat că s-a axat numai pe muzica românească si i-a sugerat lui, cât și antrenoarei sale, Loredana Groza, să schimbe paradigma și să încerce și alte stiluri de muzică.
Supărarea nu a trecut nici după terminarea filmărilor de la Pro TV. Aurel Niamțu a ținut să-i atragă atenția detectivului de la Masked Singer România, care se pare că nu l-a salutat atunci când l-a întâlnit pe hol.
„Când a trecut pe lângă mine, mai devreme, nici nu m-a salutat”, a spus Aurel Niamţu despre Horia Brenciu, care a ținut să menționeze că s-a bucurat din plin de momentele de la „Vocea României”.
Solistul în vârstă de 72 de ani și originar din Iași are numai vorbe bune de spus despre echipa de la Pro TV, despre care spune că este una de profesioniști. În plus, despre Loredana Groza a menționat că este o artistă extraordinară.