Fotbalistul oltenilor a reușit să înscrie o „dublă” împotriva lui FC Voluntari și s-a supărat pe colegii săi pentru că au fost egalați, deși în minutul 77 conduceau cu un avans de trei goluri.
Aurelian Chițu a oferit declarația serii după calificarea lui FC U Craiova în finala barajului de Conference League, fiind supărat pe colegii săi pentru că FC Voluntari a reușit să revină, deși erau conduși cu trei goluri:
„E incredibil, nu am mai trăit așa ceva, nici acum nu îmi vine să cred. Nici bucuria de la final nu e cum ar trebui. Ne gândeam că meciul s-a încheiat la 3-0, a fost 3-3.
Bine că am avut noroc la penalty-uri și am reușit să mergem mai departe să jucăm meciul decisiv. Aveam tot felul de gânduri, nu îmi venea să cred. Suntem mulțumiți că ne-am calificat, dar am fost foarte proști, să zic așa.
Nu au voie să egaleze de la 3-0. Nu trebuie să se mai întâmple, nu ne-am învățat minte din meciul trecut cu Voluntari, când am condus cu 3-1 și ne-au egalat”.
Aurelian Chițu a continuat și a spus încă nu își explică motivul pentru care Voluntari a revenit: „Nu pot să îmi explic, nimeni nu mai credea la 3-0, nici cei de la Voluntari. Au avut șansă, au marcat și au prins curaj”.
„Va fi un meci greu cu oricine vom juca, probabil CFR are prima șansă. Îmi place aici, mă simt foarte bine, mă bucur că am reușit să marchez.
E important pentru club, anul trecut ne-am salvat de la retrogradare, anul ăsta am terminat pe primul loc în play-out. Să obținem o calificare în Conference League ar fi ceva extraordinar”, a continuat Aurelian Chițu.
„Am auzit și eu chestia asta. Sperăm să facem o treabă bună cu noul antrenor și vom vedea ce va fi”, a mai spus Aurelian Chițu, care are unul dintre cele mai bune sezoane din carieră, cu 13 goluri până acum pentru olteni.