Sport

Australian Open 2022, optimi de finală. Jaqueline Cristian a revenit în țară: „E aiurea să elimini românce”

FANATIK vă prezintă amănunte despre meciurile din cadrul optimilor de finală ale turneului de Grand Slam de la Australian Open, fază în care în concursul feminin le avem pe Simona Halep şi Sorana Cîrstea.
Australian Open 2022 optimi de finala Jaqueline Cristian a revenit in tara E aiurea sa elimini romance
ADVERTISEMENT
24-01-2022
17:01

Jaqueline Cristian are mai multă încredere în ea

Jucătoarea română Jaqueline Cristian (69 WTA) a revenit în țară după cele cinci meciuri jucate la Australian Open 2022. Sportiva de 23 de ani a fost acceptată direct pe tabloul principal de simplu, fiind eliminată în turul 2.

Sunt adormită, am dormit destul de puțin, dar mai pot. Sunt fericită că am ajuns acasă, cred că asta e adrenalina pe care o simt acum. Clar a fost ceva special, prima apariție la un Grand Slam, prima victorie… m-am bucurat super mult și îmi dă destul de multă încredere.

A fost o super experiență pentru mine, sincer. Inclusiv partea cu dublu m-a ajutat și mă ajută. A fost și distractiv oarecum, e relaxant să joci dublu cu Andrea Petkovic. Nu e genul care să pună presiune pe tine, să fie agitată.

E aiurea să joci cu românce prietene. Ne vedem toată ziua pe acolo… hai să ne eliminăm între noi, e aiurea. Oricum, a fost un meci foarte bun și mai mult ca un antrenament pentru simplu. Pe ideea asta am plecat cu dublul și uite că am ajuns în turul 3”, a spus Jaqueline Cristian pentru as.ro.

Pentru românce a fost un turneu foarte bun. Dar la cum le cunosc eu pe fete (n.r. – Simona Halep și Sorana Cîrstea), clar voiau să fie cât mai sus. Nivelul Simonei a fost ridicat toată săptămâna… și al Soranei, că și ea a fost ‘super on fire’.

E mai greu, fiind și primul turneu al anului, cred că trebuie să-ți dea foarte multă încredere chestia asta”, a spus Cristian.

Jaqueline Cristian a trecut, în primul tur pe tabloul de simplu, de Greet Minnen (Belgia, 84 WTA) cu 7-5, 6-4, după care a fost învinsă de americanca Madison Keys (51 WTA) cu 2-6, 5-7.

La dublu, ea a jucat alături de germanca Andrea Petkovic. În primul tur le-au eliminat pe Simona Halep și Gabriela Ruse cu 6-4, 6-0, ulterior au trecut de slovenele Kaja Juvan și Tamara Zidansek cu același scor, dar au fost învinse în optimi de Kirsten Flipkens și Sara Sorribes Tormo (Belgia, Spania) cu 6-1, 6-2.

Datorită calificării în turul 2, Cristian va ocupa 59 WTA, dar poate fi depășită de Kaia Kanepi, dacă estona o învinge în sfeturi pe poloneza Iga Swiatek (9 WTA, cs 7).

24-01-2022
13:34

Kaia Kanepi a învins-o pe Aryna Sabalenka în trei seturi

Jucătoarea estonă Kaia Kanepi (115 WTA) a produs surpriza turneului feminin de simplu, eliminând-o pe a doua favorită, belarusa Aryna Sabalenka (2 WTA), cu 5-7, 6-2, 7-6 (7). Ea a ratat patru mingi de meci pe propriul serviciu la 5-4 în setul decisiv, când a condus cu 40-0 și a avut avantaj.

În urma acestei victorii, Kanepi ajunge pentru prima dată în carieră la Australian Open, după ce a mai făcut același lucru la Roland Garros (2008, 2012), Wimbledon (2010, 2013) și US Open (2010, 2017).

Mulțumesc suporterilor, au fost superbi. Meci greu, credeam că voi pierde după ce am ratat 4 mingi de meci. Nu știu cum am câștigat. Nu credeam că la vârsta mea voi ajunge în sferturi al AO”, a declarat sportiva din Estonia, imediat după meci.

Rezultatele înregistrate luni în optimi, pe tabloul feminin:

24-01-2022
13:31

Stefanos Tsitsipas a trecut în cinci seturi de americanul Taylor Fritz

Jucătorul grec Stefanos Tsitsipas (4 ATP, cs 4) a avut nevoie de cinci seturi și 3 ore și 26 de minute pentru a-l elimina pe americanul Taylor Fritz (22 ATP, cs 20). Acesta din urmă a condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, dar până la urmă a părăsit competiția.

Tsitsipas s-a impus cu 4-6, 6-4, 4-6, 6-3, 6-4, iar în sferturile de finală îl va întâlni pe italianul Jannik Sinner (10 ATP, cs 11), care nu a avut niciun fel de emoții cu australianul Alex de Minaur (42 ATP, cs 32): 7-6 (3), 6-3, 6-4.

Rezultatele înregistrate luni în optimi, pe tabloul masculin:

24-01-2022
07:39

Medvedev a avut nevoie de 3 ore și jumătate pentru victorie

Tenismenul rus Daniil Medvedev, cap de serie numărul 2, s-a calificat în sferturile de finală la Australian Open 2022, după un meci fantastic cu americanul Maxime Cressy.

Principal favorit la câștigarea trofeului după expulzarea lui Novak Djokovic, Medvedev s-a impus, scor 6-2, 7-6 (4), 6-7 (4), 7-5, într-o partidă care a durat trei ore și jumătate.

În sferturi, rusul îl va întâlni pe canadianul Felix Auger-Aliassime, favorit 9, care a trecut de croatul Marin Cilic, cap de serie numărul 27, scor 2-6, 7-6 (7), 6-2, 7-6 (4), după trei ore și 35 de minute.

24-01-2022
06:07

Alize Cornet o va întâlni pe Danielle Collins

Alize Cornet s-a calificat în sferturi după un meci fabulos cu Simona Halep, scor 6-4, 3-6, 6-4, și va juca împotriva americanei Danielle Collins.

24-01-2022
03:06

Danielle Collins, în sferturile de finală de la Australian Open 2022

Danielle Collins a câştigat un meci-maraton cu Elise Mertens, în optimile de finală, scor 4-6, 6-4, 6-4. Sportiva din SUA ar putea s-o întâlnească pe Simona Halep în sferturi, dacă fostul număr 1 mondial o va învinge pe Alize Cornet.

23-01-2022
12:45

Rezultatele de duminică de la Australian Open

Italianul Matteo Berrettini și francezul Gael Monfils au câștigat în minim de seturi meciurile din optimile de finală și se vor întâlni în sferturi la Australian Open 2022.

aop

Pe tabloul feminin, australianca Ashleigh Barty a mers mai departe, în timp ce favoritele Maria Sakkari și Paula Badosa au pierdut surprinzător.

aop

23-01-2022
09:39

Barty, victorie în 2 seturi cu Anisimova

Liderul clasamentului WTA, Ashleigh Barty, s-a calificat în sferturile de finală la Australian Open 2022, după ce a învins-o pe noua elevă a lui Darren Cahill, americanca Amanda Anisimova, scor 6-4, 6-3, după o oră și 14 minute.

Australianca va juca în sferturi cu o altă americană, Jessica Pegula, cap de serie numărul 21. Într-un alt sfert de finală se vor întâlni cehoaica Barbora Krejcikova, a patra favorită, și americanca Madison Keys.

23-01-2022
09:23

Decizie controversată a organizatorilor Australian Open

Organizatorii Australian Open au luat o decizie controversată, interzicând intrarea spectatorilor în arene cu tricouri de susținere pentru jucătoarea chineză Shuai Peng, despre care se crede că este ținută captivă după ce a dezvăluit că a fost violată de fostul vicepremier chinez Zhang Gaoli.

”Securitatea jucătorei chineze este o preocuparea importantă pentru noi, dar conform condițiilor de intrare nu permitem îmbrăcăminte cu mesaje politice și nici bannere sau pancarte.

Continuăm să lucrăm cu WTA și comunitatea mondială de tenis pentru a obține clarificări suplimentare cu privire la situația ei și vom face tot posibilul pentru a-i asigura bunăstarea”, a fost mesajul organizatorilor, conform L’Equipe.

Tennis Australia a fost presată să reacţioneze după ce un videoclip postat pe rețelele de socializare îi arăta pe paznici cerându-i unui spectator să-şi scoată tricoul pe care scria ”Where is Peng Shuai? (n.r. – Unde este Peng Shuai?)”. De asemenea, oamenii de ordine ar fi confiscat un banner cu același mesaj.

23-01-2022
07:34

Zverev, eliminat de Shapovalov

Tenismenul german Alexander Zverev, locul 3 ATP şi cap de serie numărul 3, a fost eliminat în optimile de finală ale Australian Open 2022.

El a fost învins de canadianul Denis Shapovalov, locul 14 ATP şi cap de serie numărul 14, scor 3-6, 6-7 (5), 3-6, după un meci de două ore şi 21 de minute. În sferturi, Shapovalov îl va întâlni pe spaniolul Rafael Nadal, locul 5 ATP şi cap de serie numărul 6.

23-01-2022
06:32

Nadal, victorie facilă cu Mannarino

Tenismenul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numărul 6, s-a calificat în minim de seturi în sferturile de finală de la Australian Open 2022.

Ibericul l-a învins în optimi, scor 7-6 (14), 6-2, 6-2, după două ore și 40 de minute, pe francezul Adrian Mannarino. În sferturi, Nadal îl va întâlni pe învingătorul partidei dintre neamțul Alexander Zverev, favorit 3, și canadianul Denis Shapovalov, cap de serie numărul 14.

23-01-2022
05:35

Sakkari și Badosa, eliminate în optimi

Două dintre favoritele la câștigarea Australian Open 2022, Maria Sakkari și Paula Badosa, au părăsit competiția încă din faza optimilor de finală.

Grecoaica, cap de serie numărul 5, a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, favorită 21, scor 6-7 (0), 3-6, în timp ce sportiva din Spania, cap de serie numărul 8, a pierdut în fața unei alte americance, Madison Keys, 3-6, 1-6.

În schimb, cehoiaca Barbora Krejcikova, a patra favorită, a trecut fără probleme de bielorusa Victoria Azarenka, cap de serie numărul 24, scor 6-2, 6-2.

23-01-2022
05:29

Jaqueline Cristian, capăt de drum la dublu

Perechea Jaqueline Cristian/Andrea Petkovic (România/Germania) a ratat calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu feminin de la Australian Open 2022.

Cele două au fost învinse, în optimile de finală, scor 1-6, 2-6, în mai puțin de o oră, de cuplul Kirsten Flipkens/Sara Sorribes Tormo (Belgia/Spania). Pentru performanța de a ajunge în optimi, Cristian și Petkovic vor primi un premiu total de 65.250 de dolari australieni (41.320 de euro) şi câte 240 de puncte WTA.

Australian Open s-a scuturat de numărul mare de participanţi din primele tururi şi sita a dat la o parte inclusiv câteva nume importante în întrecerea feminină. Am ajuns la jumătatea competiţiei, momentul în care se vor juca optimile de finală. Şi spre satisfacţia noastră avem două jucătoare în această fază a celor 16 sportive rămase în cursă, Simona Halep şi Sorana Cîrstea.

Programul meciurilor din optimile de finală la Australian Open

Masculin

Duminică, 23 ianuarie

ora 05:00 Mannarino – Nadal

ora 06:00 Zverev – Shapovalov

ora 09:30 Kecmanovic – Monfils

ora 11:30 Carreno-Busta – Berrettini

Luni, 24 ianuarie

Cilic – Auger-Aliassime

Cressy – Medvedev

De Minaur – Sinner

Fritz – Tsitsipas

Feminin

ora 02:00 Keys – Badosa

ora 03:30 Krejcikova – Azarenka

ora 04:00 Pegula – Sakkari

ora 10:00 Barty – Anisimova

Luni, 24 ianuarie

Collins – Mertens

HALEP – Cornet

Kanepi – Sabalenka

CÎRSTEA – Swiatek

În turneul masculin, în lipsa celui mai bun jucător din lume, sârbul Novak Djokovic, care a decis să dea în judecată statul australian şi statul Victoria pentru faptul că a decis expulzarea sa în mod abuziv, este o concurenţă acerbă pentru a câştiga trofeul. Novak Djokovic aproape că monpolizase Australian Open, având nouă succese.

ADVERTISEMENT

Faţă de turneul feminin, unde au fost multe surprize, la masculin s-a înregistrat o singură eliminare din rândul favoriţilor, numărul 5, rusul Andrey Rublev, a fost trimis acasă de veteranul croat Marin Cilic, dar acesta este totuşi un rezultat care arată că încă mai există destul potenţial de performanţă pentru un jucător care a stat ani buni în Top 10.

Meciuri grele pentru primii favoriţi în turneul masculin

În faza optimilor se află angrenaţi principalii favoriţi în absenţa lui Djokovic, adică rusul Medvedev, germanul Alexander Zverev şi grecul Stefanos Tsitsipas. În optimi Medvedev va întâlni un jucător american care a crescut foarte mult în ultimul an, Maxime Cressy, un jucător de tipicul Isner, adică serviciu bombă şi joc în forţă.

ADVERTISEMENT

Alexander Zverev are un meci greu împotriva canadianului Dennis Shapovalov, un jucător cu un bagaj tehnic rafinat dar prea coleric, lucru care l-a costat în mai multe rânduri. Stefanos Tsitsipas nu are nici el o misiune uşoară în faţa altui mitralior american, Taylor Fritz, care îi poate lua lejer set.

Spectacolul poate veni din meciurile italienilor

Pentru Rafael Nadal următorul adversar, deşi este un jucător experimentat, trecut de 30 de ani, francezul Mannarino, nu este un obstacol foarte complicat, aşa încât spaniolul poate avansa lejer în sferturi, el declarând că în absenţa lui Djokovic va încerca să câştige turneul.

ADVERTISEMENT

Însă, paradoxal, nu jocurile în care sunt implicaţi favoriţii sunt cele care promit cel mai mult spectacol. Acesta ar urma să vină din partidele unde pe teren se vor afla doi jucători italieni. Jannik Sinner se va bate pe viaţă şi pe moarte cu Alex De Minaur, reprezentantul gazdelor, iar Matteo Berrettini poate avea din nou parte, la fel ca şi adversarul său, ibericul Pablo Carreno-Busta, de un meci maraton, de cinci seturi.

Ashleigh Barty împotriva noii eleve a lui Darren Cahill

Turneul feminin a fost teatrul a numeroase surprize. Însă liderul mondial, care joacă şi la ea acasă, Ashleigh Barty, a defilat autoritar până acum, când va avea în faţă pe noua elevă a lui Darren Cahill, americanca Amanda Anisimova, jucătoare care deja a demonstrat progresul reuşind să o depăşească după o bătălie epică pe numărul 2 mondial, nipona Naomi Osaka.

ADVERTISEMENT

Şi partidele dintre Barbora Krejcikova, câştigătoarea anul trecut la Roland Garros, şi Viktoria Azarenka, într-un evident reviriment şi Jessica Pegula – Maria Sakkari se anunţă a fi foarte interesante şi cu final greu de pronosticat. În schimb Aryna Sabalenka pleacă favorită certă în faţa estonei Kaia Kanepi.

Simona vrea revanşa, Sorana gata să producă marea surpriză

Simona Halep se revede cu o jucătoare care deşi nu a fost niciodată un nume mare, câştigătoare de turnee importante, are palmares pozitiv în faţa româncei, scor 3-1. Este vorba de Alize Cornet din Franţa, care a reuşit să o trimită acasă pe Garbine Muguruza.

Mult mai grea va fi misiunea Soranei Cîrstea în faţa polonezei Iga Swiatek, dar Sorana şi-a egalat deja cea mai bună performanţă la Australian Open, prezenţa în optimi. Sorana are un gen de joc foarte incomod pentru adversare atunci când e în zi bună şi nu se enervează, aşa încât poate produce un nou rezultat mare, după victoriile cu Petra Kvitova şi Anastasia Pavliucenkova.

ADVERTISEMENT