Simona Halep

Foto. Cine e adversara Simonei Halep. “Joc tenis doar pentru bani”. Are doar 17 ani, dar a rescris istoria tenisului

Simona Halep are ca adversar în primul tur la Australian Open o jucătoare foarte puţin cunoscută în lumea tenisului feminin, australianca în vârstă de 17 ani Destanee Aiava, considerată însă un mare talent, cu potenţial uriaş pentru viitor.
Foto Cine e adversara Simonei Halep Joc tenis doar pentru bani Are doar 17 ani dar a rescris istoria tenisului

Destanee Aiava este primul obstacol pentru liderul mondial feminin Simona Halep la această ediţie a Australian Open, primul turneu de Grand Slam din 2018. O jucătoare situată pe locul 193 în lume, care a mai participat şi anul trecut la cele patru mari competiţii, cu wild-card la Melbourne şi prezenţă în calificări în celelalte trei. Şi acum accesul la Australian Open a fost posibil tot pe baza unei invitaţii, pentru că Aiava este campioana la junioare a ţării, deci trebuie ajutată să progreseze.

Aiava este din părinţi originari din Samoa americană, dar este născută la Melbourne, deci practic va fi la ea acasă. Tatăl ei, Mark, a fost halterofil, mama, Rose, a jucat rugby şi apoi a devenit antrenoare de tenis. Acum părinţii sunt separaţi, dar Destanee le mulţumeşte pentru tot ce au făcut pentru ea şi promite că le va lua o casă frumoasă cu banii pe care îi va câştiga din tenis. 

Acum două zile voia să termine cu tenisul!

Este foarte ambiţioasă şi crede enorm că va ajunge foarte departe în anii următori. Idolul ei este Serena Williams şi văzând meciurile americancei i-a venit dorinţa de a se apuca de tenis. La 17 ani a obţinut deja victorii importante în faţa unor jucătoare clasate mult mai bine, zilele acestea participînd la turneul de la Brisbane, unde a cedat doar în faţa rusoaicei Svetlana Kuzneţova. Aiava a scris istorie în tenis, pentru că a fost prima jucătoare născută în anul 2000 care a câştigat un meci într-un turneu WTA, contra nemţoaicei Withcoeft la Brisbane.Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

Face tenis pentru a deveni bogată şi a putea duce o viaţă de lux. “După ce ai stat într-o casă ca o cabină şi ai cunoscut ce înseamnă sărăcia, o viaţă plină de privaţiuni, este normal să îţi doreşti să duci o viaţă fără griji. De altfel, joc tenis pentru a ajunge bogată. În ziua în care îmi voi face plinul mă voi opri să mai joc şi voi căuta să profit din plin de toate avantajele de a avea bani”

Aiava a câştigat până acum un turneu ITF, la Perth şi deja a adunat în conturi 130 de mii de euro. Ea crede că se află pe drumul cel bun şi că vede luminiţa de la capătul tunelului din viaţa ei. Se antrenează foarte intens, introducând la pregătire elemente din box şi alergând în costume speciale. E convinsă că poate ajunge în câţiva ani prima în lume. În urmă cu un an a jucat la u turneu demonstrativ cu Sorana Cârstea, care a bătut-o în două seturi. Principala ei armă este forţa loviturilor. vPartea ei slabă este psihicul şi recunoaşte acest lucru. A jucat la Kooyong cu două zile înainte de tragerea la sorţi într-un turneu demonstrativ şi după ce a fost învinsă clar de Eugenie Bouchard a declarat că mai bine s-ar lăsa de tenis, pentru că nu îi iese nimic.