News

Austria sărbătorește Crăciunul și apoi intră în carantină totală. ”Vom înăspri măsurile”

19.12.2020 | 22:09
Austria sarbatoreste Craciunul si apoi intra in carantina totala Vom inaspri masurile
ADVERTISEMENT

Austria anunță carantină totală imediat după Crăciun. Este pentru a treia oară când se va institui o asemenea măsură în încercarea de a opri pandemia de coronavirus.

Perioadă de lockdown va ține până pe 24 ianuarie. Printre măsurile anunțate se regăsesc și închiderea magazinelor şi a şcolilor până la 18 ianuarie.

ADVERTISEMENT

“În perioada 26 decembrie – 24 ianuarie, restricţiile de circulaţie se vor aplica din nou pe tot parcursul zilei”, a indicat guvernul austriac într-un comunicat, informează AFP.

Austria, carantină totală după Crăciun

„Am decis să celebrăm Crăciunul conform planurilor, dar, începând din 26 decembrie, vom înăspri măsurile pentru a reduce cifrele cât mai mult posibil”, a spus Sebastian Kurz, cancelarul austriac.

Deschiderea staţiunilor de schi rămâne un subiect delicat. Momentan, decizia este lăsată la latitudinea autorităţilor locale şi regionale.

ADVERTISEMENT

Un aspect foarte interesant este faptul că s-a precizat că din 18 ianuarie, doar persoanele care au făcut un test antigen vor putea reveni la activitățile obișnuite.

”În cursul săptămânii 18-24 ianuarie, şcolile, magazinele şi restaurantele vor fi deschise pentru toţi cei care au făcut un test antigen în urmă cu mai puţin de o săptămână”, se arată în comunicat.

ADVERTISEMENT

Europa se închide. Austria anunță carantină totală

Lista țărilor care vor avea lockdown se mărește: Germania, Olanda, Italia, Austria, Belgia, Elveția și Suedia. Premierul britanic a anunțat că Londra și sud-estul Angliei intră în carantină strictă din această noapte, din cauza noii tulpini a virusului.

Germania este cea mai afectată țară din Europa în acest moment, cu peste 30.000 de cazuri pe zi. „Trebuie să ne pregătim pentru cele mai dificile luni ale pandemiei: ianuarie şi februarie”, a transmis Steffen Seibert, purtător de cuvând al guvernului german.

ADVERTISEMENT

Suedia este și ea în stare de panică. Recent, premierul acestei țări a anunțat cele mai dure măsuri luate până acum. Astfel, toate serviciile publice non-esențiale vor fi închise până în 24 ianuarie în Suedia.

ADVERTISEMENT
Tags: