News

Austriecii cred că un milion de români suferă de boli rare. Un spital din Viena a dat publicităţii statistici îngrijorătoare legate de sănătatea noastră

Medicii din Austria spun că un milion de români ar avea boli rare. „500 din cele 6.000 de afecţiuni cunoscute sunt înregistrate în România.”
04.07.2024 | 18:21
Austriecii cred ca un milion de romani sufera de boli rare Un spital din Viena a dat publicitatii statistici ingrijoratoare legate de sanatatea noastra
Austriecii cred că un milion de români suferă de boli rare. Foto Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Specialiștii din domeniul medical din Austria cred că un milion de români suferă de boli rare, potrivit unor statistici ale spitalului Wiener Privatklinik din Viena. Analiza a fost realizată în prima jumătate a acestui an.

Medicii din Austria spun că un milion de români ar avea boli rare

Datele arată că 45% dintre solicitările românilor care au ajuns la spitalul Wiener Privatklinik sunt pentru diagnosticarea unor afecțiuni rare. Cele mai multe dintre acestea, mai exact 80%, sunt forme rare de cancer.

ADVERTISEMENT

„Se estimează că 1.000.000 de români suferă de boli rare. Însă doar 500 din cele peste 6.000 de afecţiuni cunoscute sunt înregistrate în România, subliniind nevoia de diagnostic şi tratament în străinătate”, arată datele instituției medicale.

Potrivit reprezentanților Wiener Privatklinik, românii aleg acest spital deoarece pot beneficia de cele mai moderne terapii. Aici găsesc tratamente chirurgicale şi de radioterapie, dar și de medicamente noi. Datorită acestor tratamente, rata de supraviețuire poate crește.

ADVERTISEMENT

„Pachetele noastre personalizate de control şi consultaţiile de second opinion sunt foarte solicitate de pacienţii români care caută soluţii de tratament complete şi inovatoare”, a transmis Thomas Peter Ebm, managing director, Wiener Privatklinik, conform news.ro.

În România sunt înregistrate doar 500 de afecțiuni rare din cele peste 6.000 cunoscute

Austriecii susțin că românii se confruntă cu aceste situații și din cauza faptului că în țara noastră sunt înregistrate doar 500 de boli rare din cele peste 6.000 cunoscute. Medicii spun că în România este nevoie de o colectare și o gestionare mai bună a datelor.

ADVERTISEMENT

Peste 30 de milioane de europeni ar fi vizați de afecțiuni rare, dintre care un milion sunt români, mai spun austriecii. Spitalul privat Wiener Privatklinik a fost înființat în 1871 și este unul dintre cele cele mai mari din Austria.

Clinica privată este inclusă în clasamentul „World’s Best Hospitals”, cu peste 12.000 de internări în fiecare an. 45 la sută dintre pacienți vin din alte țări, cei mai mulți din Europa Centrală și de Est.

ADVERTISEMENT

De altfel, peste 1.000 de cetățeni români apelează, anual, la serviciile medicale din acest spital. Statistica arată că 60 la sută dintre pacienții din România sunt diagnosticați cu diverse forme de cancer.

ADVERTISEMENT