Autocar cu 63 de turişti ucraineni implicat într-un accident pe E85

Ionuţ Cataramă   
in Hotnews
11/08/2016, 19:46
Autocar cu 63 de turişti ucraineni implicat într-un accident pe E85

Un număr de 63 de turişti ucraineni au fost transportaţi la Căminul cultural din Garoafa, după ce autocarul în care se aflau a derapat, joi, în afara părţii carosabile, pe DN 2 (E85), într-o curbă, la ieşirea din comuna vrânceană menţionată, spre Focşani.

“În urma incidentului, niciunul din cei 50 de copii şi 13 adulţi care se aflau în autocar nu au suferit leziuni, nefiind necesară intevenţia echipajului de descarcerare deplasat la faţa locului. Două persoane adulte au suferit, însă, atacuri de panică, echipajele medicale prezente la eveniment acordându-le îngrijiri”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Paul Bândar.

Potrivit acestuia, prin intervenţia autorităţilor locale, turiştii au fost transportaţi cu un microbuz la Căminul cultural din localitatea Garoafa, unde au fost cazaţi provizoriu, iar cu sprijinul administraţiei comunale şi a Crucii Roşii le-au fost oferite apă, ceai şi sandvişuri.

Reprezentanţii firmei de transport implicate au informat ISU Vrancea că un alt autocar se deplasează spre localitatea Garoafa pentru a prelua pasagerii şi a-i transporta la destinaţie.

Ştirea MOMENTULUI

Manchester City – Huddersfield 5-1! Hattrick realizat de Aguero

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×