Sport

Autogol incredibil al lui Găman în Arabia Saudită. Toți adversarii au râs de el. Video

14.09.2018 | 21:03
Autogol incredibil al lui Gaman in Arabia Saudita Toti adversarii au ras de el Video

Valerică Găman a avut parte de un moment de coșmar în partida Al Feiha – Al Shabab, scor 1-3, în etapa a doua din campionatul Arabiei Saudite. Fostul fundaș de la Astra și FCSB și-a înscris un autogol incredibil în minutul 47.

Fără a fi presat de niciun adversar, Găman a șutat inexplicabil spre propria poartă, iar goalkeeper-ul lui Al Shabab n-a avut nicio reacție. Adversarilor nu le-a venit să creadă, atât cei din staff, cât și jucătorii de pe teren râzând în hohote după ce au văzut isprava fotbalistului român.

Autogol incredibil al lui Găman în Arabia Saudită

Până la urmă s-a terminat bine pentru Al Shabab, asta și datorită lui Constantin Budescu, autorul unui gol fabulos din lovitură liberă.

Arabii l-au prezentat ca pe o vedetă

Valerică Găman a ajuns la Al Shabab după ce s-a despărţit în această vară de FCSB. Chiar dacă nu a rupt gura târgului la roş-albaştri, Găman a fost prezentat ca o adevărată vedetă de către clubul arab.

Valerică Găman apare într-un clip în care coboară dintr-o maşină scumpă, la arena din Riad, şi merge în vestiarul trupei antrenate de Marius Şumudică. Găman probează apoi tricoul formaţiei arabe şi este prezentat după aceea pe gazonul stadionului.

A plecat de la FCSB tot din cauza unei gafe!

Helmtuh Duckadam spune că unul dintre motivele pentru care Gigi Becali a vrut să renunţe la fundaş a fost un episod care s-a petrecut la Iaşi, după înfrângerea cu moldovenii care i-a dus de pe primul pe locul doi al clasamentului.

“Găman a fost adus în ideea de a ajută apărarea, dar nici evoluţiile lui nu au fost dintre cele mai bune. Probabil şi episodul care s-a întâmplat la Iaşi a contribuit la plecarea lui şi la dorinţa clubului de a se despărţi de el”, a spus Duckadam la oa televiziune de sport.