Conform avocatnet.ro, se are în vedere completarea legislației din domeniu, ce prevede obligația existenței trotuarelor, dar care nu este aplicată. Mai departe, proiectul de lege dezbătut în Senat trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat și publicat în Monitorul Oficial.
La final, autoritățile publice vor fi obligate să construiască trotuare pe drumurile naționale și județene din localități. Conform noului proiect de lege, aleșii locali vor fi obligați să construiască trotuare pe cel puțin una dintre părțile drumurilor naționale sau județene.
Astfel, pe lângă lucrările destinate circulației rutiere, în programele de construire sau reabilitare va exista și obligația includerii lucrărilor ce vizează circulația pietonală.
”Consiliile locale vor asigura, în intravilan, pe cel puțin una dintre părțile carosabilului, condiții de deplasare a pietonilor și cicliștilor, prin amenajări de trotuare și piste”, se arată în noul proiect de lege.
Așadar, la proiectarea, execuția și intervențiile asupra drumurilor publice din intravilan, autoritățile publice responsabile cu elaborarea planurilor de urbanism și de amenajare a teritoriului, trebuie să se asigure că includ și facilități pentru traficul pietonal pe cel puțin una dintre părțile carosabilului.
Conform statisticilor, pe drumurile județene și naționale din localitățile mici nu există trotuare, iar pietonii își riscă viața zilnic. Asta se întâmplă în condițiile în care aproape nouă milioane de persoane trăiesc în mediul rural.
Altfel, amintim că reprezentanții Curții Europene de Conturi au examinat recent dacă fondurile pentru dezvoltare rurală, în valoare de peste 25 de miliarde de euro, investite de Comisia Europeană începând din 2007, au adus beneficii durabile. S-a ajuns la concluzia că succesul acestor măsuri a variat de la un stat membru la altul.
Potrivit raportui special publicat luni, cerinţele legale în materie de durabilitate sunt în mare parte respectate. Durabilitatea proiectelor de diversificare a variat și de la un sector la altul.
”UE a investit semnificativ în măsuri menite să reducă dependenţa economiei rurale de agricultură şi silvicultură, să menţină şi să creeze locuri de muncă şi să amelioreze infrastructura în zonele rurale.
Dar proiectele finanţate de UE în aceste domenii ar trebui să fie durabile şi considerăm că UE ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a promova proiecte care aduc beneficii de durată şi un bun raport costuri-beneficii pentru sprijinul din partea UE“, a declarat Viorel Ştefan, membru al Curţii care a coordonat auditul.