News

Autorul masacrului de la Hamburg, filmat chiar în timpul atacului. A tras cel puţin 25 de gloanţe printr-o fereastră, sunt opt morţi. Video

Au apărut imagini cu atacul armat de la o biserică din Hamburg, în urma căruia cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa.
10.03.2023 | 11:55
Autorul masacrului de la Hamburg filmat chiar in timpul atacului A tras cel putin 25 de gloante printro fereastra sunt opt morti Video
Poliţiştii şi legiştii, la locul masacrului de la Hamburg Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

În atacul de joi seară, asupra bisericii Martorilor lui Iehova din Hamburg, cel puțin opt persoane au fost ucise, iar un tânăr este convins că l-a filmat pe atacator intrând în clădire.

Martorii vorbesc şi de patru explozii

Gregor Misbah , care locuiește în apropierea clădirii în care a avut loc masacrul, a auzit împușcături, după care a înregistrat o persoană care a intrat în clădire pe fereastră. Apoi, după cum spune el, s-au auzit împușcături din interiorul clădirii.

ADVERTISEMENT

Persoana, pe care avea s-o vadă şi puţin mai târziu, a ieșit apoi din clădire, a ajuns în curte şi a tras din nou mai multe focuri în interior, tot pe fereastră. Gregor Misbah a declarat presei germane că a auzit cel puțin 25 de împușcături.

“După sosirea poliției, cinci minute mai târziu a avut loc ultima împușcătură”, a spus tânărul. În acest moment, nu este clar dacă atacatorul a fugit şi se ascunde pe undeva sau dacă trupul său se află printre cele moarte, găsite în interiorul clădirii.

ADVERTISEMENT

Polițiștii au anunțat că vor susține o conferință de presă în cursul zilei de vineri, în cadrul căreia vor prezenta mai multe detalii. Deocamdată, motivul atacului nu este cunoscut. Vecini din zonă mai spun că s-au auzit şi patru explozii, fiecare la interval de aproximativ 20 de secunde.

Cancelarul Olaf Scholz le-a transmis vineri gândurile sale victimelor atacului comis în centrul religios al Martorilor lui Iehova din Hamburg şi rudelor acestora. “Veşti proaste din Hamburg”, a scris Scholz într-un mesaj pe Twitter vineri dimineaţă, în care a subliniat că gândurile sale sunt alături de victime, de familiile lor şi forţele de securitate.

ADVERTISEMENT

Ministerul de Interne, Nancy Faeser, a reacţionat şi ea tot pe Twitter, declarându-se “bulversată de teribilul act de violenţă săvârşit într-o comunitate a Martorilor lui Iehova din Hamburg”. Totodată, ea anunţat că autorităţile lucrează în regim de urgenţă la cercetarea acestei crime.

Comunitatea Martorilor lui Iehova s-a declarat vineri “profund întristată” de atacul sângeros comis “împotriva membrilor săi” după o slujbă religioasă care a avut loc joi seara într-un centru al grupului din Hamburg. “Comunitatea religioasă este profund întristată de teribila crimă comisă împotriva membrilor săi într-o sală Kingdom Hall (lăcaş de cult folosit de Martorii lui Iehova) din Hamburg după o slujbă religioasă”, potrivit unui comunicat de presă.

ADVERTISEMENT

Poliţia germană încearcă vineri să stabilească mobilul acestui atac, în care un bărbat înarmat, despre care se crede că a acţionat singur, a ucis mai multe persoane într-un lăcaş de cult al Martorilor lui Iehova din Hamburg. “Presupunem că există un singur făptaş”, au transmis oamenii legii.

ADVERTISEMENT