Lucrările la Autostrada A3 Ploiești – Brașov sunt departe de a începe în termen. În fapt, autoritățile au recunoscut că întreg proiectul se află încă în faza studiului de fezabilitate, etapă care a fost prelungită cu aproape un an și jumătate. Cei de la Ministerul Transporturilor vorbesc de un termen realist 2033 pentru finalizarea autostrăzii, însă un fost ministru spune că și acesta este un termen optimist.
Contractul pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectare al Autostrăzii A3 de la Ploiești al Brașov a fost semnat de către CNAIR în anul 2021 și ar fi trebuit să fie finalizat până astăzi. Mai mult, Proiectul Tehnic al autostrăzii ar fi trebuit să fie și el gata anul viitor.
CNAIR recunoaște că întârzierea este de un an și patru luni, noul termen de finalizare fiind luna iunie a anului 2031. La fel, autoritățile recunosc că în zona montană nu au început investigațiile geotehnice (forajele), una dintre cele mai dificile etape ale proiectului.
„Termenul inițial de finalizare al contractului (inclusiv asistență pe perioada construcției) a fost 11.02.2030, acesta fiind prelungit până la data de 19.06.2031. Nu au fost demarate investigațiile geotehnice în zona montană.
Întârzierile înregistrate în cadrul contractului nu sunt imputabile prestatorului, fapt pentru care nu au fost aplicate penalități”, se arată într-un răspuns al CNAIR transmis jurnaliștilor de la Hotnews prin care recunosc că responsabilitatea pentru întârzieri nu este a constructorului.
În acest moment, fără Studiul de Fezabilitate finalizat nu există nici un cost final al întregului proiect. Cert este că, potrivit proiectului actual, autostrada va avea o lungime de 122,74 km, 12 noduri rutiere, 61 de poduri, pasaje și viaducte și 13 tuneluri.
Gabriel Budescu, director general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, o nouă companie ce va prelua toate proiectele de investiții în infrastructura rutieră, susține că, în acest moment, costul estimat al autostrăzii este de peste 5,5 miliarde de euro.
Acesta a precizat și că întârzierile se datorează faptului că firma proiectantă susține că sunt necesare mai multe foraje în zona montană.
„Noi am avut deja discuții cu proiectantul. El reclamă un număr suplimentar de foraje necesar a fi făcute și încercăm să găsim soluții să finalizăm odată acest traseu. Am ajuns la o formă acceptabilă din punct de vedere tehnico-economic de traseu, deoarece inițial proiectantul venise cu o variantă care se ducea pe la 10 miliarde de euro, ceea ce nu puteam accepta.
Am identificat această variantă de traseu unde estimările sunt că vor merge costurile până la 5,6-5,7 miliarde de euro, dar costul efectiv îl vom ști abia după finalizarea studiului de fezabilitate”, a declarat Budescu, pentru Hotnews, precizând că întârzierile se datorează și numeroaselor discuții purtate între CNAIR și proiectant pe tema traseului autostrăzii.
„Era jumătate prin tunel, era inclusiv un tunel de 14 km pe sub Valea Prahovei. Noi am trimis acea propunere inclusiv la experții JASPERS și BEI și rapoartele lor de analiză au relevat faptul, chiar țin minte că erau citat de acolo, că la orice problemă tehnică s-a propus automat un tunel fără a se efectua o analiză substanțială. Și aici a fost un decalaj de cred că vreo 2 ani de zile doar pe chestia asta”, a mai precizat Gabriel Budescu.
Directorul CNIR spune că un nou termen realist pentru finalizarea proiectului ar fin anul 2033 și spune că în prezent proiectantul a făcut foraje pe doar două loturi din cele 11 ale autostrăzii.
„Din câte știm noi, acum au făcut undeva la puțin peste 4.000 metri liniari de foraj. Mai au contractual de făcut până la 33.000 metri liniari de foraj. Încă mai este de lucru, că mai au foraje de făcut la zona de tuneluri, la zonele de consolidări mai este de lucru.
Întârzierile nu mai pot fi recuperate. Realist vorbind. Important e ce ne propunem de aici încolo să fie realist. Adică dacă spunem că terminăm forajele în nouă luni, atunci să fie nouă luni”, a precizat Budescu care a subliniat termenul 2033 ca fiind unul realist pentru finalizarea autostrăzii.
Acest termen este însă privit cu scepticism atât de către cei de la Asociația ProInfrastructură cât și de către fostul ministru al transporturilor, Cătălin Drulă.
„Deci în 2027 (n.r. să fie gata SF și PT), să spunem în cel mai bun caz, iar în 2028, iarăși foarte optimist, să ai deja finalizată licitația pentru execuție, să ai contract semnat. Vorbim de o autostradă în zona montană, iar din stadiul în care suntem noi acum încă zece ani aș zice minim. 2033 este un termen foarte optimist, doar dacă se aliniază toate planetele”, este de părere Ionuț Ciurea, directorul Pro Infrastructura.
„Dacă în ultimii 3 ani nu s-a mișcat aproape nimic, pot spune că astăzi la 3 ani de când mi s-a încheiat mandatul de la minister, suntem prea puțin mai în față pe partea de pregătire. Cum ar putea fi gata autostrada în opt ani de acum încolo când noi nu avem gata nimic pe partea de pregătire? Evident că orice termen poate fi aruncat așa. Ca să arăți că ajungi la un termen trebuie să arăți că faci progres, la noi nu e niciun progres”, a spus și fostul președinte al USR.