Autostrada care va fi extrem de importantă pentru dezvoltarea economică din România urmează să fie finalizată în această vară. Va face legătura între două regiuni cheie ale țării, fiind așteptată de toți șoferii, dar și de investitori.
Noi tronsoane de autostradă vor fi inaugurate în 2025, iar din această vară românii vor putea circula pe cel mai lung traseu de autostradă din țară, de aproximativ 475 de kilometri. Va face legătura între Oltenia și Dobrogea.
Lotul trei Sud al Autostrăzii Bucureștiului (A0) și ultimii kilometri ai Drumului Expres Craiova -Pitești vor fi finalizați, ceea ce înseamnă că șoferii vor putea circula pe traseul de circa 475 de kilometri, de la Craiova la Constanța.
De altfel, noul drum expres, cunoscut drept „Autostrada Ford”, este așteptat și de investitori, precum constructorii de la Ford și Dacia. În aprilie, secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu, confirma că ultimii 12 km din Drum Expres Craiova-Pitești vor fi finalizați până la vară.
„Am fost și pe Tronsonul 4: Colonești-Pitești al Drumului Expres Craiova Pitești #DX12, pentru a verifica evoluția lucrărilor pe restul kilometrilor rămași spre finalizare.
Este vorba despre diferența de 12 km de drum expres cuprinsă în continuare de la nodul rutier Albota până la nodul rutier de legătură cu Autostrada București – Pitești #A1, care fac parte din pachetul de primăvară – vară de drumuri de mare viteză pe care le dăm în trafic în prima parte a anului acesta”, anunța Scrioșteanu.
Totodată, la finalul lunii martie, secretarul de stat în Transporturi spunea că au început lucrările de aplicare a marcajelor rutiere pe lotoul 3 al A0 Sud. Cel mai probabil, acesta va fi gata în luna mai a acestui an.
Încă de la începutul acestui an, Ionel Scrioșteanu anunța că în 2025 se va realiza „Mica Unire prin infrastructură rutieră”. „Vom uni Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova la nivel de autostradă, putând să circulăm neîntrerupt pe drum de mare viteză, cel puțin, pe axele:
– Craiova – Pitești – București – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău (575 km)
– Constanta – București – Pitesti – Craiova (475 km)
– Bacău – Focșani – Buzău – Ploiești – București – Constanța (506 km)”, spunea acesta.